Poezie
Noapte de iarnă
1 min lectură·
Mediu
Peste lacul fără pește
Trece luna supărată
Când în gheața-i se zărește,
Dezbrăcată.
Se ascunde după norul
Căptușit cu câlți de lână
Și cu stelele-și ia zborul,
Mână-n mână.
În copacul fără viață
Ochii bufniței sunt faruri
Ce privesc un câmp cu gheață,
Pe coclauri.
Două ciute rătăcite
Stau de veacuri nemișcate
Cu urechile ciulite,
Speriate.
Profitând din plin prilejul
Lupii-n haită se adună
Hăulindu-și lung gâtlejul,
Sus la lună.
Iar prin sate ard cărbunii
Într-un fum ca o fantomă
Și pudrează norul lunii,
Cu aromă.
22 Ianuarie 2009
023533
0
Dezbrăcată.- cred că e suficient doar gheață, am citit de câteva ori versul, în rest poezie simplă, zglobie, mi-a amintit de serile de iarnă pline de fantasme, când fumul de prin coșuri dădea o nouă nuanță tabloului.