Poezie
Pe cărări hegeliene
1 min lectură·
Mediu
În căsuța strămoșească
Unde-și plimbă umbra gloata,
L-am văzut mai ieri pe tata
Ce venise să-mi vorbească.
Era slab, cu barba lungă,
Ca un ciobănaș de doină,
Obosit de-un drum cu moină
Ce-l împiedică s-ajungă.
„Fiul meu, sunt numai scrumul
Unui călător pe vreme,
Dar îmi car destule gheme
Să nu-ncurc prin timpuri drumul.
Sunt plecat de trei decenii
Și cu mine-s mulți grămadă,
Toți cu suflet de baladă
Adunați de prin băjenii.
Ne-au promis c-acolo-n zare,
Zare ce nu se termină,
Vom găsi clipe-lumină
Și un loc de așezare.
Eu mă duc să-mi car păcatul
Prins sub barba ancestrală
Și-o să stau în catedrală
Sau voi moșteni umblatul.”
L-ascultam în gât cu noduri
Și cu lacrimi mici pe gene,
Pe cărări hegeliene
Pașii lui unea lungi poduri.
08 Septembrie 2010
Marcel Cuperman
001442
0