Poezie
Un mare miracol
2 min lectură·
Mediu
Prin deșertul fără umbre, arzător și dezolant,
Unde soarele e tartor, iar nisipul ambulant,
Bate-un vânt de uscăciune cu cristale de opal,
Adunând toți credincioșii sub un cort de rit papal.
Într-un colț de cort, acolo, în sectorul de femei,
Stă o tânără fecioară și se roagă cu temei.
Fața-i albă, ca de înger, strălucește preafrumos,
Ascultând la ruga sfântă, ce-i cântată de-un bărbos.
Ea-i venită de departe, tocmai din Galilul vechi,
Însoțită de-al ei Iosif, și de alte trei perechi.
Au plecat cu luni în urmă, ca să caute popas,
Căci e timpul ei să nască; multă vreme n-a rămas.
O fecioară care naște? Asta nu s-a mai văzut.
Ce miracol să se-ntâmple? Ce miraj de necrezut?
Pentru ea, o biată fată, pură ca un nor de nea,
Ce se scaldă în izvoare precum blânda rândunea?
Ea a fost de cer aleasă, purtătoare de mesaj,
Tocmai fiindc’-a fost curată, necurtată de vre-un paj.
Dumnezeu a înzestrat-o cu un sfânt angajament,
Și a pus în ea sămânța; n-a fost nici un accident.
Restul se cunoaște bine și minunea s-a produs,
Salvatorul de păcate pe pământ a fost adus.
El sălășuiește-n oameni și le poartă pașii grei,
Ca să ierte cu blândețe, de-s prieteni sau mișei.
14 August 2008
023.630
0
PB