Poezie
Se scurge iarna-n primăvară
1 min lectură·
Mediu
Ca o văduvă ce-și plânge
Într-un colț singurătatea,
Norul plumburiu își frânge
În steluțe castitatea.
Fulgii grei, ce-nchid în sine
Filamente înghețate,
Se așează-n culmi alpine
Ca un voal căzut pe spate.
Apoi cad încet pe dealuri
Parcă-s fluturi albi de casă,
Și-și preling prin rupte maluri
Argintiul de crăiasă.
Ajungând peste câmpie
Fulgii-și plâng deznodământul,
Doar o lapoviță vie
Umezește tot pământul.
Cu ocheade indiscrete
Scoală soarele natura,
Încărcată de regrete
Iarna-și încrețește gura.
Umbra iernii se ascunde
Pentru șase luni și-o vară,
Se dosesc în ladă bunde
Și miroase-a primăvară.
Vântul blând duios dezmiardă
Crengile cu mărțișoare,
Într-un semn de avangardă
Focuri ard pe largi ogoare.
Gâze trec din floare-n floare
Ca hipnozele prin gene,
Și-și adună pe picioare
Visul galben din perene.
Iar pe culme o fântână
Cu o cumpăn-aplecată,
Și-a lăsat troaca-ntr-o rână,
Amintind că-i însetată.
22 Februarie 2009
011599
0
Am fost placut impresionat de versurile tale, recunoscand in ele propriile mele trairi.
Cu permisiunea ta, poeziile tale si ale sotiei tale, vor fi cunoscute si multor barladeni. Cu drag, Adrian Gheorghiu (adriangheorghiu2000@yahoo.com)