Poezie
Cioara dibace
Varianta completă
2 min lectură·
Mediu
La o casă de pe strada
Cu un nume de pădure,
Zidurile-s ca zăpada,
Iar în curte-s flori mature.
Sus pe coșul unde-și face
Primăvara pat cocorul,
Cioara, cu un gând dibace,
Pune pentr-un timp piciorul.
Cu penaju-i ca mahonul
Și alură de mansardă,
Croncănește-n microfonul
Părăsit de fosta gardă.
Unii cred că-i semn de bine
Și-i prezintă chiar onorul,
Alții se închid în sine
Și se duc trăgând piciorul.
Jos, prin neaua afânată
Ce transformă curtea-n poală,
Vine cioara îmbrăcată
Într-un frac gătit de gală.
Braț la braț cu-a ei consoartă
Ce-are ciocul plin de boabe,
Sunt întâmpinați la poartă
De curcanul cu podoabe.
Mii și mii de zburătoare
Au umplut curtea alene,
Și ca-n zi de sărbătoare
Îi aplaudă din pene.
Sturzul pestrițat își umflă
Penele ca într-o varză,
Și pe-un vânt ce aspru suflă
Vine susținând că-i barză.
Rața și cu pescărușul
Vin ținându-se de mână,
Pipăind încet ghețușul
Să nu cadă într-o rână.
Uite colo și sfrânciocul,
Elegant, cu luciul roșu,
Ce-și aruncă-n aer ciocul
Arogant, precum cocoșu’.
O fanfară dă onorul
Când cinteza-n gușă cântă,
Întinzând pe scări covorul
Gâștele prin nea frământă.
Iată a venit cocorul,
Îmbrăcat în blana groasă,
Să-i predea ciorii tot forul
Cu o mină generoasă.
Vrăbiuțe-n îmbulzeală
Le împrăștie confete,
Pe sub fulgi și burnițeală
Ager le păzesc egrete.
Patru ani de viață nouă
Ciorile vor fi galante,
Și vor face numai ouă
Încrustate-n diamante.
20 Ianuarie 2009
001480
0