Magdalena Dale

Egoism? Iresponsabilitate? Performanță?
În mod sigur ceva din fiecare! Dumnezeu va decide ce v-a atârna în balanță la sfârșit!
Totuși, El este cel care a hotărât ca perioada de fertilitate să dureze până la o anumită vârstă. Ori, să-i forțezi \"mâna\", făcând nouă ani de tratamente hormonale, nu știu dacă este cea mai etică soluție.... De ce a îngăduit ca să se întâmple în cele din urmă? Deoarece în mărinimia Sa îngăduie multe lucruri, dar asta nu înseamnă că iartă necondiționat!
În ceea ce privește bărbații, tot El a hotărât că nu există o perioadă a fertilității și una a infertilității, la ei este vorba numai de potență, și poate nu întâmplător a hotarât așa! În corpul femeii se formează copilul, și acest copil s-a hrănit pe perioada gestației cu amalgamul de hormoni luat de doamna în cauză. Este un lucru normal? Din start, acest copil s-a născut cu handicapul de a fi rezultatul unui experiment și va fi mereu privit ca o ciudățenie.
Tratamentele hormonale, nu sunt încă foarte bine cunoscute (mă refer la consecințe pe termen lung) și atunci de ce să forțezi natura într-un mod a cărui consecințe nu le cunoști prea bine și poate nici nu le poți preveni!
Din punct de vedere genetic, copilul nu este al doamnei Iliescu, cel puțin așa s-a spus la televizor și atunci mă întreb care este satisfacția doamnei, dacă nu se va recunoaște câtuși de puțin în copil ? Într-un fel s-a rezumat doar la rolul de mamă purtătoare!
Sigur, va iubi nespus de mult copilul pe care și l-a dorit atât de mult și se va crea o legătură puternică între ea și această ființă nevinovată, dar urmările?
Cine poate garanta o viață lipsită de perspectiva unor boli grave acestei ființe, care nu a fost întrebată dacă vrea să existe în orice condiții printre noi?
Numai cine nu este bolnav, nu știe ce înseamnă suferința prin boală și momentele de disperare în fața neputințelor de tot felul, când îți spui, mai bine nu mă nășteam!
Riscul să se ajungă într-o astfel de situație este foarte mare și atunci pe cine să învinovățești pentru suferință? Ținând cont de condițiile în care s-a născut, cred că există un singur răspuns - pe toți cei care din egoism, iresponsabilitate și orgoliul performanței au permis să se întâmple acest lucru!
Dumnezeu să îi ajute!

Sufletul tău stă cuibărit între petalele unei flori de apă și Ursa Mare trimite o ploaie de stele pentru a sărbători cele douăzeci și șapte de vise.
Să-ți fie călătoria pe ape line sub cerul înmiresmat de lotuși! Urmele zeilor le găsesc în poezia ta, pe care o citesc cu multă plăcere...
LA MULȚI ANI!
Cu drag,
Magdalena

Dacă din fiecare rană înflorește sufletul deschizându-se spre lumina spirituală, lupta oricât de grea ar fi merită purtată.

Felicitări pentru carte!

Poemul haiku scris pe o singură linie este specific scrierii japoneze. Poemul scris în acest fel mai poartă numele de monostih, dar l-am întâlnit și sub numele de monoku, probabil de la hokku, care așa cum se știe este poemul inițial de la care se construiește poemul renga și pe care Shiki l-a numit haiku. Această formă lasă libertate cititorului de a pune pauza de sens (cezura) acolo unde simte prin rezonanța pe care poemul respectiv o lasă în sensibilitatea sa. Fiind scris în acest fel nu trebuie confundat cu poemul într-un vers de care se deosebește fundamental.

Întregul lanț de poeme este structurat pe anotimpuri, creând un tot unitar armonios. Primăvara cu petale care cad ca să facă loc verii plină de animația gâzelor, trilul păsărilor dar și clipe de meditație lângă o candelă sau lângă un nufăr sprijinit de o piatră pe luciul apei. Apoi toamna este anunțată de ultimul gong care parcă anunță căderea frunzelor ruginii pe firul apei timpului care bate la poarta iernii înghețate. Este povestea anotimpurilor din viața noastră, a sufletului care se simte îngemănat cu natura.

Mulțumesc pentru toate clipele vise pe care le-am petrecut citind aceste poeme. Mi-au adus un strop de caldă lumină într-o zi friguroasă de primăvară. Și nu în ultimul rând mulțumesc Cristinei pentru inițiativă.

Mă bucur mult că nu ați abandonat micropoemul de inspirație niponă. Cel mai mult m-a amuzat DJ-ul dintre blocuri care în focul ”creației” s-a trezit opărit pe cap de bunică. Un adevărat ”conflict între generații”!

Vă doresc inspirație în continuare.

Bia,
Mulțumesc pentru trecere, interpretare și urare Umbrele toamnei mă bântuie de ceva vreme. Vin și pleacă dar îmi amintesc că iarna, când frigul va îmbrăca exteriorul și interiorul, este aproape.

Ai dreptate. Cel mai greu de construit sunt ultimele două versuri. Ele ar trebui sa trezească ecoul poetic în sufletul cititorului. Uneori reușim, alteori nu. Dar indiferent de reușită exercițiul poetic alină sufletul și ne îmbogățește spiritul prin această căutare de sensuri.

Un grupaj care pe lângă mesajul poetic aduce și multe informații. Poemele nu explică pozele ci prelungesc mesajul imaginii.

În tot grupajul durerea are intensități diferite, dar ea transpare în fiecare poem.

Luna veghează accentuând sentimentul de tristețe și însingurare iar răceala serii se îngemănează cu răceala tăcută a mormântului.
Toamna cu aura ei aurie se îngemănează și ea cu soarele care dezgolește umbrele tristeții.

Timpul trece, lacrima se pierde, dar sufletul nu uită și-și jelește durerea.

Un grupaj care ne invită la meditație asupra vieții și a morții dezgolind umbre

Mă bucur să citesc aceste încercări de poeme foarte reușite. Au tot ce se cere unui poem haiku. Dar dincolo de cerințele poemului haiku pe care le respectă, au putere de sugestie ceea ce contează mult mai mult.

Primul poem are amprenta însingurării de sfârșit de vară. Carul cu fân îmi sugerează timpul încărcat cu toate zilele care au trecut a căror ”recoltă” sunt doar câțiva pepeni…

Al doilea poem are amprenta tristeții care însoțește în mod obișnuit sfârșitul zilelor de vacanță. Nucul și-a scuturat rodul și nu mai este încărcat de glasurile zglobii, iar scrânciobul este și el gol. Copiii acum nu mai au timp de joacă, se pregătesc de școală.

Poemul haiku are mai multă valoare mai mult prin ceea ce nu spune decât prin ceea ce spune. ”Misterul” din spatele cuvintelor este interpretarea intuitivă a fiecărui cititor și tocmai aici este frumusețea pentru că fiecare poate interpreta în alt fel poemul. Totul pleacă de la observarea naturii și ecourile pe care le trezește în autor și cititor.

Pentru ”curajul” de a aborda acest gen liric atât de dificil, dar și pentru ceea ce intuiesc în spatele cuvintelor, luminez aceste poeme în stil haiku.

Un nou grupaj care ne deschide fereastra spre cultura niponă. Din referințe am aflat multe lucruri interesante. Se confirmă dragostea japonezilor pentru natură și meditație și cred că tocmai acest aspect este o punte de legătură între cei ce îndrăgesc poezia de inspirați niponă din orice parte a lumii ar fi.

Haiku-ul ales pentru titlu mi se pare deosebit de sugestiv.

waga haiku kyūhyakukyūjūkyū-sai nai no kosugi – haiku-ul meu/ un tânăr cedru japonez/ de 999 ani

În acest grupaj niciunul dintre haiku-uri nu explică poza, ceea ce este recomandat. Ele sunt ca o prelungire a imaginii

Livia Ciupav deschide grupajul cu un haiku inspirat.

plimbare în zori -
atâtea frunze
un singur haiku

Munca de elaborare a unui poem haiku tocmai în aceasta constă. Multe încercări dar toate legate de trunchi care reprezintă motivul inspirației poetice.

rugina-n frunză -
nealterată-n altar
lumina dintâi
Ion Rășinaru

În acest haiku îmi place contrastul dintre trecerea timpului reprezentată prin rugina din frunză și iluminarea care se obține de veacuri prin meditație.

fântâna Somei
din curtea altarului –
scriind un poem
Maria Tirenescu

Așa cum se spune în referințe fântâna Somei are o poveste lungă și o semnificație deosebită. Este esență pură, cum este și acest haiku. Dăinuie cu aceeași puritate de veacuri ca și un poem haiku. Asocierea mi se pare sugestivă fără a utiliza figuri de stil. Simplitate și frumusețe!

gând de samurai -
și-n toamna vieții o să-mi
țin jurământul
Nicolaae Tomescu

Codul de onoare al samurailor este sintetizat în acest haiku.

foșnet de frunze-
deasupra dansatoarei
răsare luna
Ioana Greier

În acest haiku foșnetul de frunze deasupra dansatoarei mi-a sugerat ușoara adiere a evantaiului sub luna care abia răsare. Un haiku imagine deosebit!

prin roșul intens
al frunzelor de toamnă
o sută de pași
Cristina Rusu

O sută de pași, o sută de strofe, hyakuinul realizat sub coordonarea Cristinei Rusu. Primul poem de acest gen scris în țara noastră. Roșu este culoarea discului de pe steagul Japoniei, care de fapt îi și dă numele drapelului - 日の丸 hi no maru (lit. discul soarelui). O sută de pași sub culoarea discului roșu, a toamnei bogate în roade, o sută de strofe reunite într-un poem hyakuin rod al colaborării poetice dintre cei ce îndrăgesc lirica de inspirație niponă.

Pentru imaginile și poemele deosebite care le însoțesc cred că acest grupaj merită o stea.

Adevărat! Cu cât știi mai mult, cu atât îți dai seama că de fapt nu știi nimic. Eu nu am pretenția că știu totul perfect, dar vorbesc din experiența mea de 10 ani, timp în care am publicat permanent în revistele specializate doar pe tanka. Greșiți foarte mult când afirmați că străinii sunt mai îngăduitori. Ați încercat vreodată să trimiteți poeme tanka spre publicare în revistele din străinătate? Bănui că nu, pentru că nu v-am văzut niciodată publicată, sau a doua variantă ar fi că v-au fost respinse poemele! Ca să poți publica în revistele străine se cer un anumit număr de poeme. Ele pot fi respinse, sau o parte din ele sunt acceptate. Deci există o selecție care evident implică și critică. Nu este nimic publicat automat!

Informațiile despre tanka sunt foarte bine sintetizate pe site-ul Aha Poetry a lui Jane Reichhold:

http://www.ahapoetry.com/TANKA.HTM

De altfel Jane Reichold este cea care a organizat un concurs de tanka timp de 20 de ani. Era un fel de kukai doar ca poemele erau tanka. Fiecare participa cu trei poeme tanka. În anul 2006 am avut marea bucurie ca toate cele trei poeme cu care am participat să fie câștigătoare.

http://www.ahapoetry.com/ts2007.html

În ”Atlas Poetica”, un site specializat pe poeme tanka găsiți de asemenea informații utile.

http://atlaspoetica.org/

Când accesați acest link în partea dreaptă veți găsi doua mini antologii de tanka cu poeți români realizate de mine prin bunăvoința lui M. Kei. Suntem singura țară care a avut cele mai multe accesări, de aceea suntem singura țară care are două antologii, nu doar una. În prima antologie veți găsi o scurtă prezentare a poemului tanka în România scris de Vasile Moldovan. Poemele sunt și în română.

Articolul la care vă referiți în comentariul dumneavoastră este o recenzie a unui coleg de la Societatea Scriitorilor Români. Sunt de câțiva ani și membră a Societății Scriitorilor Români iar în cadrul cenaclurilor lunare am încercat să aduc în discuție poemul tanka pentru că este mai apropiat de universul poetic cu care suntem obișnuiți. Unul dintre colegi a fost entuziasmat de impactul liricii de inspirație niponă și s-a oferit să facă o recenzie cărții mele de tanka. Introducerea pe care o face nu este una de specialitate, informațiile cred că le-a luat de pe internet. Dar și aici greșiți! În recenzia respectivă se spune că ”primele trei versuri din tanka se vor desprinde și vor forma un poem și mai concentrat, cel de tip haiku poemul haiku” dar din această aserțiune nu rezultă că într-un poem tanka prima parte este un haiku. Haikuul s-a desprins din poemul tanka, dar a avut ulterior o dezvoltare proprie care a trecut prin mai multe faze. Nu am vrut să insist asupra acestui aspect pentru că intenția mea este doar să atrag atenția asupra poemului tanka în cadrul Societății Scriitorilor Români. Aici pe agonia altfel se pune problema. Aici s-ar putea ca unii colegi să dorească să scrie tanka și pornesc greșit în abordarea acestui gen! Pivotul ține loc de kireji în poemul tanka! De fapt problema ”kireji” nu am înțeles-o de la început. Multe dintre poemele mele sunt cu kireji ceea ce este greșit! Din păcate nu mi-a atras nimeni atenția și îmi pare rău. Dar nu kireji este cel care desființează un poem tanka! Poemul tanka este o poezie de dragoste. Repet paradoxul, antiteza, elipsa, nu sunt specifice poemului tanka. De unde știu? În primul rând am citit foarte mult, în al doilea rând timp de doi ani am fost în juriul internațional pentru selecția în alcătuirea antologiei de tanka cu cele mai bune poeme tanka scrise în engleză, publicate în lume, coordonat de M. Kei – USA. – ”Take Five”, Fiecare membru al juriului avea repartizate un număr de cărți, reviste sau publicații online din care trebuia să selectăm poeme și să i le trimitem lui M. Kei. A fost un volum foarte mare de lucru, dar o experiență frumoasă. Pe parcursul timpului M. Kei a deschis un forum pentru editori, ca să discutăm între noi referitor la poemul tanka. Și din aceste discuții am învățat mult. Nicăieri nu am citit poeme care să folosească paradoxul sau elipsa ca figuri de stil. Sunt poeme de dragoste cu legături subtile între cele două părți. Îmi pare rău, dar rămân la părerea mea că articolul dumneavoastră cuprinde multe erori.

Dumneavoastră nu faceți parte din ”publicul larg”. Înțeleg că ați scris prefața unei cărți de ”tanka”! ceea ce vă diferențiază foarte mult de ”publicul larg”. Scriind o prefață vă asumați un anumit rol pe care nu îl are oricine. Recomandați spre lectură făcând analiză și aici intervine eroarea. ”Publicul larg” citește poezie și cred că este mai puțin interesat dacă este tanka sau nu. Dar când dumneavoastră recomandați cu insistență ca fiind poeme tanka cititorii își vor forma o părere total greșită.

Nu în ultimul rând dacă credeți că ”poetul poate crea stihuri cu formă apropiată de originalul nipon” atunci nu trebuie să puneți eticheta tanka ci mai apropiat de adevăr – poeme în stil tanka.

Nu punem noi ”tipare și zăbrele” poemului tanka, așa cum afirmați dumneavoastră! Poemul tanka ca și sonetul are niște reguli universal acceptate și respectate de poeții care se încumetă să abordeze aceste genuri. Așa cum am spus și mai sus, străinii nu sunt deloc indulgenți. Dacă Eduard Țară a luat multe premii și în acest domeniu al liricii nipone, nu înseamnă că japonezii sunt mai indulgenți, cum afirmași dumneavoastră! Eduard Țară scrie poeme tanka deosebite. Este cu adevărat un talent poetic în fața căruia mă plec cu admirație. De unde credeți că a învățat să scrie tanka sau haiku? A dat de curând un interviu într-un ziar. Eduard Țară este autodidact. A citit mult, și-a acordat răgaz să asimileze prin meditație, abia apoi a trecut la actul creației literare.

Aici nu este vorba de diferențe de opinie. Tanka este un poem cu reguli fixe, acceptate de toată lumea. Poemele pot fi mai inspirate sau nu, ca orice altă poezie, dar asta este altă discuție. Regulile sunt reguli și se cuvinte să fie respectate, altfel sunt încercări de a scrie ”în genul” și acestea mai mult sau mai puțin reușite.

Îmi pare rău că nu pot să accept punctul dumneavoastră de vedere. Mi-aș fi dorit din toată inima să fie altfel. Am mai spus și în alt context. Trebuie să citim mult, să încercăm să pătrundem atmosfera poemelor tanka apoi să încercăm să scriem. Credeți-mă că japonezii nu se împiedică de termenii estetici pe care noi îi folosim cu mare pompă. Pentru ei un poem are sau nu spirit haiku sau tanka.

Cartea pe care dumneavoastră o recomandați nu este o carte de poeme tanka. Sunt poeme sensibile, cu un mesaj emoționant dar asta este altceva. Încercați un alt punct de abordare și sunt sigură că va fi un real succes.

Orice act de creație este o mică parte din sufletul, sensibilitatea autorului. De aceea nu vreau sa supăr pe nimeni. Este o floare a sufletului în fața căreia mă plec cu admirație, tocmai de aceea în comentariul meu anterior nu am criticat acest aspect. Nu contest mesajul poetic al autoarei. Nu am nicio îndoială că sunt poeme deosebite cu putere de pătrundere și rezonanță în rândul cititorilor.

În comentariul anterior m-am referit strict la forma în care sunt încadrate aceste poeme. Cel puțin în exemplele oferite aici nu sunt respectate cerințele estetice ale poemului tanka. La reeditarea acestui volum rugămintea mea este să omiteți precizarea referitoare la tanka. Ar fi păcat să inducem în eroare cititorii care poate sunt mai puțin familiarizați cu lirica de inspirație niponă! Oricum înainte de a decreta că aceste poeme sunt tanka poate ar fi trebuit cerută părerea poetului Șerban Codrin, care înțeleg că se bucură de apreciere necondiționată!

În afară de asta, îmi pare rău să spun, dar și în articolul entuziast scris de dumneavoastră s-au strecurat câteva inadvertențe legate de cerințele estetice ale poemului tanka. Poemul tanka nu are legătură cu ”paradoxul, antiteza, elipsa” iar kireji este specific haikuului, nu este o cerință a poemului tanka. Aici pe agonia puteți citi poeme tanka (trei secvențe) scrise de Șerban Codrin introduse în biblioteca virtuală de Maria Tirenescu. Poate veți remarca că nu există kireji!

Concluzia mea este că poemele prezentate de dumneavoastră aici NU SUNT POEME TANKA!

Mă bucur că ați descoperit poemul tanka ca modalitate de exprimare poetică, dar am rugămintea să nu facem confuzii și astfel să oferim celorlalți informații eronate.

În primul rând felicitări autoarei pentru volum.

Nu știu ce conține volumul de aceea am să mă refer doar la exemplele oferite de autoarea articolului, din punct de vedere al poemului tanka.

”În zorii zilei / pajiștea plină de flori – în zborul lui / și cucul a amuțit / văzând sânzienele”. Nu îndeplinește cerințele estetice ale poemului tanka. Este un pastel reușit și atât. Nu orice pentastih care respectă numărul de silabe și repartizarea lor poate fi încadrat ca fiind poem tanka, după cum nu orice tristih de 17 silabe este haiku. În poemul tanka nu are ce să caute umorul! Dacă este prezent umorul atunci vorbim despre kyoka, care conform dicționarului japonez-român de termeni poetici alcătuit de Cristian Mocanu este: ”poezie umoristică, ironică sau caricaturală, în forma unei tanka. Adesea satirizează poeții și operele lor. Echivalentul japonez al epigramei sau limerick-ului”. Îmi pare rău, dar ” paradoxul, antiteza, elipsa” nu sunt categorii estetice proprii poemului tanka. Pivotul este ceea ce caracterizează poemul tanka și desigur prezența indispensabilă a naturii ca punct de plecare a meditației poetice.

”Iarna sădind / flori de gheață în geam / și bujori în obraji – și soarele pălește / de-atâta frumusețe” și acest poem este tot un pastel.

”Primul vis din an – mă oglindesc în seninul / din ochii tăi dragi / cucerind împreună / cerul plin cu stele” este un pentastih de dragoste reușit, dar nu poem tanka!

”Plimbarea în parc – din pruncie până la adânci bătrâneți / e-o rodnică lectură / despre iubirea vieții” este poem ce nu poate fi considerat poem tanka.

”Corabia vieții / hălăduind pe valuri – îngenunchind / deschid inima spre Cer / să pătrundă lumina; sau Căutând calea / alerg ușor tremurând – speranța m-ajută / s-aud iarba cum crește-n / tainic murmur de izvor” pot fi încadrate doar la categoria pentastih.

”pregătindu-ne / de-nviere prin moarte / spre tăcerea albastră, despre binecuvântare și credință” un mesaj emoționant dar nu este tanka!

Noaptea așterne
pagini albe în calea
pașilor timizi –
doar cu pana inimii
scriu poezia vieții

Acest poem se apropie mult de poemul tanka! Pivotul există și este bine folosit.

”Pe vechiul sipet / stă cartea de căpătâi – doar în lumină / învățăm alfabetul / de aur al iubirii” nici acest pentastih nu este tanka.

Am intervenit doar pentru că îmi doresc să nu se creeze confuzia că orice pentastih, oricăt de emoționant ar fi ca mesaj poetic, poate fi considerat poem tanka.

Încă o dată felicitări autoarei pentru acest volum ce conține un mesaj poetic emoționant și poate că dincolo de orice alt comentariu este singurul lucru care contează.

Verdele primăverii este un verde deschis o culoare plină de speranță. Primăvara în Japonia nu sunt admirați doar cireșii atât de mediatizați. De fapt cireșul japonez (sakura) este pur ornamental, nu produce fructe, iar floarea sa este simbolul primăverii. Dar și prunii sau arțarii japonezi (momiji) înfloresc la fel de spectaculos. Este un adevărat paradisul verde, o explozie de bucurie și de lumină.

Un poem haiku care însoțește o imagine nu trebuie să o explice, trebuie să fie ca o continuare a imaginii respective. La fel și un poem tanka care însoțește o imagine. Poemul este ca un fluture care abia atinge o floare în căutarea lui neobosită. Toate poemele respectă mai mult sau mai puțin această cerință. Un element surpriză îl aduce melcul din poemele Luminiței Suse. Este inedit atât din punct de vedere al mesajului cât și al imaginii. Muntele Fuji este reprezentativ pentru Japonia. Din orice unghi ar fi privit, oferă o înfățișare aproape neschimbată. Aici avem un contrast puternic între ”eternul” Fuji și efemera picătură de rouă. Issa este unul dintre marii maeștri care a scris haiku în special preferindu-se la lumea necuvântătoarelor. Melcul, în care eu am identificat timpul se hrănește din ceea ce dăinuie și ceea ce este trecător, contopite în alt simbol al culturii nipone – ceaiul verde. Și în al doilea poem melcul este timpul care se scurge. Aici este o metaforă frumoasă între coroana bonsaiului și ”coama Berenicei” care de fapt este o constelație.

O pagină armonioasă și luminoasă cum este și verdele primăverii.

Mulțumesc Cristinei pentru o clipă de visare în culoarea unui verde de primăvara!

Pietrele sunt nelipsite în grădinile japoneze. Este o frumusețe austeră, plină de simboluri, iar pietrele trebuie privite ca și cum ar fi avut din totdeauna locul pe care se află. Pietrele colțuroase sugerează zona montana, iar pietrele de râu, cu suprafețe fine si rotunjite sunt folosite în albiile râurilor sau de-a lungul malurilor. Există însă o regulă în grădinile doar din pietre. Trebuie din orice colț ai privi grădina întotdeauna o piatră să rămână ascunsă privirii.

Aici pietrișul alb sugerează zăpada. Dar eu cred că vântul de iarnă face referire și la anotimpul uman. În spiritul nipon natura este oglinda sufletului. Privind natura ei meditează la rostul vieții. Oricât de trecător este trupul, esența eului lăuntric rămâne aceeași ca și pietrele. Și astfel spiritul în meditație caută umbra eului lăuntric pentru a se regăsi în prag de iarnă, pentru a putea să înfrunte vântul iernii.

Este doar un unghi din care am privit acest haiku. Ținând cont că are kigo, referință sezonală, kireji, pauza de sens, dar poate mai ales spirit haiku iar versurile sunt o prelungire a pozei și nu o explicație a ei, consider că merită evidențiat. Să nu uităm nici efortul autorului de a scrie mai ales în japoneză și japoneza transliterară ca să ne dăm seama cum sună haiku-ul la el acasă.

Două poeme în armonie cu imaginea și cu anotimpul pe care tocmai îl traversăm.

Poemele spun o poveste de iarnă în toate sensurile, când se așterne tăcerea din care se ridică un heruvim ca un zbor de lumină dincolo de lumină. Dar neobositul vânt aduce mai aproape porțile cerului iar gândurile prind conturul păsărilor albe ce se pierd în tăcerea luminoasă a iernii.

Lumină, heruvim, păsări albe, tăcere, un tablou ce ne apropie sufletește de marea sărbătoare a luminii care tocmai se apropie.

Vă rog să mă scuzați dacă nu pot înțelege bășcălia când este vorba despre un spital și un text care se dorește literar. Chiar de la început am fost neplăcut surprinsă de termenii folosiți de autor în timpul vizitei matinale la pacienți, o gâjâială ritmică venind din interiorul bisericii din curtea spitalului. Spitalul este locul suferinței fizice și nu numai. Într-un salon de spital, un bolnav pradă durerii și neputinței mai are o singură speranță: un miracol pe care numai Dumnezeu îl poate înfăptui. Este oare cazul să luăm în bășcălie această disperare umană?! Termenul gâjâială folosit în acest context m-a surprins neplăcut! Dacă sfânta Ecaterina există sau nu există, dacă credem sau nu este o cu totul altă problemă care ține de eul nostru interior și nimeni nu ne poate impune o atitudine sau alta. Dar înainte de toate trebuie să acceptăm că suntem diferiți, avem opțiuni diferite și nu înțeleg de ce argumentele implică jigniri. Oare poate pentru că nu sunt suficient de solide? Sau poate nu, oricum nu contează. Ceea ce eu consider inacceptabil este să argumentezi jignind! În rest orice poate fi discutat cu argumente pro sau contra dar cu decență ceea ce exclude bășcălia! Citind comentariile observ că toată lumea este de acord că textul este bășcălios și din păcate pentru autor este singura caracterizare care i se atribuie. Totuși bășcălia este diferită de ironie sau chiar de sarcasm. Bășcălia are o conotație peiorativă, mă aștept să o întâlnesc într-un mediu mai puțin elevat și în nici un caz pe un site literar. Sinceră să fiu m-am săturat de bășcălia atât de uzitată în aceste vremuri…. Mă întreb dacă bășcălia poate fi asimilată literaturii,poate are un loc aparte, dar oricum ar fi eu nu-l agreez. Dar fiecare are preferințele lui în a se manifesta, în a se face remarcat sau nu. De gustibus non est disputandum!

Trei poeme tanka bine construite care ne poartă pe meleaguri exotice în căutarea sinelui prin iluminarea spiritului. Drumul este anevoios Urc muntele , pașii sunt mici și nesiguri ca în copilărie iar drumul spre cunoaștere parcă nu se mai termină. Tori întotdeauna marchează intrarea într-un spațiu de cult. În acest sens ultimele două versuri mi se par sugestive Torii rămân undeva / în urma soarelui. Cele trei poeme marchează fiecare câte o etapă din drumul anevoios al iluminării spirituale, un drum al tăcerii, al reculegerii.

Ca de obicei explicațiile care însoțesc poemele sunt intresante și binevenite pentru cei ce vor să se apropie de spiritul japonez.

Trei poeme tanka reușite. Este bine folosit pivotul. Mesajul curge de la un poem la altul ca într-o poveste despre singurătatea în fața unei cești de ceai, apoi orele nopții când doi pini își unesc ramurile. Îmi amintesc de samuraii care înaintea luptelor mergeau la ceremonia ceaiului și poate un ultim mesaj era uitat lângă ceașca de ceai după ce era citit, sau poate câteva versuri scrise înaintea unei lupte decisive uitate și ele lângă ceașca goală … Apoi umbrele care însoțesc singurătatea ca în final pe undele râului Uji, pe undele vieții luminile ca și speranțele să se aprindă pe rând pentru ca doi pini să-și unească ramurile. Frumos și sugestiv! Foarte interesante sunt și referințele.

Aprind un lampion pe undele râului Uji ca să-mi însoțească visele lângă ceașca de ceai...

Primul haiku îmi amintește de un haiku scris de Kobayashi Issa în jurul anului 1800.

kumo no su ni tsuki sashikonde yoru no semi

on the moonlit spider web
an evening
cicada

pe pânza de păianjen luminată de lună
o seară
greier

Aceeași pânză de păianjen văzută în două moduri, dar în ambele haiku-uri singurătatea este sentimentul dominant. Yugen, fiorul poetic însoțește o observație simplă plină de semnificație. Când tăcerea este deplină un roi de funigei se zbat în plasa paingului. Poate fi neliniștea ce însoțește uneori hățișul gândurilor de toamnă.

Al doilea poem este un senryu, deci un tristih de forma unui haiku care poate fi umoristic, ironic, jucăuș. Nu este obligatoriu să aibă kigo, referință sezonală, dar kireji, pauza de sens, da. Al doilea poem îndeplinește aceste condiții. Tonul este ușor ironic amar cum este și gustul florii de ciulin. Ciulinul Laptelui (Silybum marianum), ciulinul Mariei sau armurariu, este o planta cu propietăți hepatoprotectoare, folosită ca remediu natural în bolile e ficat și nu numai.

Două poeme care țes firele nevăzute ale imaginației cititorului, ca o pânză de păianjen nevăzută ce leagă autorul de cititor.

Așa cum am spus și la Constanța poemul tanka este eminamente un poem de dragoste. Eu când am citit poemul mi-am imaginat un bilețel scris de un îndrăgostit rănit poate de privirile sau gesturile reci ale doamnei căreia îi este adresat. Barza are aripa frântă, deci zborul inimii sale este frânt, totuși privește în zare pentru că așteaptă răspuns. Doamna răspunde cu următoarele versuri care exemplifică frământarea prin învolburarea mării. Dacă marea este învolburată, doamna respectivă probabil are îndoieli, frământări care au determinat-o să fie distantă și să rămână în acest fel pentru că speranța piere pentru barză în toată această frământare învolburată.

Poate este mai puțin obișnuit să vedem o barză pe catarg dar nu imposibil. Și în afară de asta poate tocmai acest lucru deosebit a atras atenția autorului și i-a învolburat imaginația.

În concluzie pornim de la observarea naturii și descoperim ceva ce corespunde cu starea noastră sufletească apoi transpunem în versuri. Pentru mine cuvântul de ordine în poemul tanka este sufletul. Dar asta ține de structura interioară a fiecăruia. Dar există kyoka (un poem tanka în care umorul fin este principalul personaj) și gogyoshi (poemul în cinci rânduri care nu ține seama de rigorile poemului tanka, dar este asimilat poemului tanka).

Mă bucur pentru interesul față de acest poem. Mie mi se pare că dă mai multă libertate autorului și este mai aproape de poezia europeană deoarece folosește figurile de stil cu care suntem obișnuiți. Nu se poate învăța decât citind foarte mult. La noi Vasile Smărăndescu este autorul meu preferat de tanka și Jules Cohn Botea autorul preferat de kyoka. Pe Vasile Smărăndescu îl găsești în biblioteca virtuală a site-ului. Cred că ai cartea lui Jules Cohn Botea. Nu am avut timp șl nici nu cred că voi avea ca să trec poemele dânsului kyoka în biblioteca virtuală. Dar niciodată să nu spui niciodată, cine știe, poate dacă interesul pentru acest poem va crește, voi încerca să selectez câteva poeme pentru biblioteca virtuală, măcar ca un punct de referință pentru cei ce nu au cartea dânsului.

Aștept poeme tanka și kyoka. Succes!