Magdalena Dale

Diana ține mâinile în buzunar pentru că nu are pe cine să țină în brațe. Gestul subliniază cât este de închisă în sine însăși. ”Ca o căprioară vânată” mi-a plăcut mult această comparație. De altfel, Diana fiind zeița vânătorii în mitologia greacă, mi se sugestiv cum a devenit din ”vânător”, ”vânat”. Din cauza comportamentului ”masculului” ajunge să se transforme în lacrimă, să se ignore pe sine însăși și în felul acesta devine un vânat hăituit de grosolănie. Eu aici, extrapolând, identific și asaltul vulgarului asupra sensibilității sufletești a unei ființe.
Diana nu cred că ”se complace”. Mie mi se pare că retragerea aceasta în sine însăși este o formă de protest. La urma urmei nu poți răspunde unui ”agresor” decât în termenii lui ca să înțeleagă protestul tău. Și dacă nu poți folosi aceeași termeni? În cazul ăsta, retragerea, tăcerea se pot constitui într-un protest.

M-au bucurat mult rândurile tale, deoarece știu că vin din INIMÃ!
Sunt de acord că nimic nu este întâmplător, ci demult scris în cartea vieții noastre, dar important este ca aceste \"întâmplări\" să ne ajute să ne regăsim. Și asta este scris, dacă vom afla în cele din urmă care este ADEVÃRUL din noi și din afara noastră. De multe ori, necazul este că nu recunoaștem în \"întâmplări\" șansele ce ni se oferă pentru a ne regăsi și atunci din neștiință greșim....
În rest sunt măgulită peste orice măsură de cuvintele tale (sinceră să fiu nu credeam că are cineva răbdare să intre pe pagina mea, în afara editorului, și chiar să comenteze)!
Cred că te înșeli în privința mea, nu mă pricep aproape la nimic, dar experimentez cu obstinație, chiar dacă poate supăr cu insistența mea... Necazul meu este că trec lucrurile care mi se întâmplă în primul rând prin filtrul inimii și abea apoi prin filtrul gândirii!
Și ca să nu crezi că îți fac complimente de curtoazie, îți amintesc de nivelul tău pe acest site și apoi uită-te la nivelul meu și cu asta ... quod erat demonstrandum, ca să nu mai folosesc cuvinte inutile!
Te citesc și urmăresc tot ce scrii, deoarece am simțit că o faci din inimă, cum spui tu și te exprimi într-un mod mai puțin sofisticat, fără să alterezi sensul mesajului cu metafore îndelung căutate.
Îmi plac metaforele elaborate cum sunt cele din poezia Danielei Luca, dar nu vreau ca emoția pe care mi-o stârnește ceea ce citesc să fie alterată de bâjbâiturile după sensuri și să nu fiu niciodată sigură dacă am intuit exact ceea ce vroia să exprime cea care le-a scris.
Mă rog PROVIDENȚEI să-ți mai dea răgaz să mai vizitezi pagina mea.
Cu drag,
Magdalena

Țurțurii ascuțiți și strălucitori strălucesc la streașina cabanei sau a căminului, nimeni în curte. Toți sunt retrași și cu toate că peisajul este mirific, gerul și țurțurii îi țin aproape de focul căminului depănând povești, răsfoind rând pe rând filele vieții. Eu cred că acest haiku are wabi (frumusețe austeră, melancolie) și karumi (eleganță, naturalețe, simplitate adâncă a formei literare). Este o îmbinare perfectă între interiorul doar sugerat și exteriorul de un alb strălucitor și ascuțit. Capcanele exteriorului sunt prezente pentru a distruge armonia, căldura interioară… Felicitări, Maria Tirenescu!

Salut cu adâncă plecăciune prezența doamnei Nicole Pottier care are un poem deosebit de reușit. Nu explică în nici un fel poza care sugerează lumină și puritate, dar face referire tocmai la această lumină și puritate prin versuri. Este lumina eternă care ne călăuzește prin întunericul vieții noastre. Remarc aici o altă categorie estetică specifică haiku-ului: fueki (eternul, ceea ce este constant, dimensiunea atemporală a naturii). Steaua călăuzitoare este lumina către care trebuie să privim pentru a ieși din noaptea adâncă a necunoașterii.

Călin Sămărghitan, ochii sunt ferestrele sufletului, îmi place ideea poemului tău, dar m-am împiedicat în primul vers, în „n”-urile alea care parcă îmi stau în gât când le recit. Îți propun să păstrezi poemul și să schimbi primul vers cu „Printre troiene”. Eu cred că sună mai firesc decât „În’nalte zăpezi”. Bănui că ai vrut să spui că sufletul rătăcește printre zăpezile cât casa căutându-și calea. Foarte frumoasă ideea și eu cred că troienele sugerează ideea de zăpezi înalte.” Printre troiene /ochi cătând o răscruce / încotro suflete?” Tu ești suveran pe creația ta, este doar o sugestie, care poate nu se pliază pe ceea ce ai vrut tu să transmiți cititorului.

Mahmoud Djamal este unul dintre autorii mei preferați de haiku. Eu cred că pur și simplu „simte” poemul haiku și se bucură de har poetic. Mă bucur să-i întâlnesc poemul în acest lanț format din steluțe de iarnă. Poemul său are ceea ce în estetica poemului haiku se numește wabi – sabi, acel sentiment de tristețe a singurătății, a declinului, a timpului autodistrugător și frumusețe austeră, melancolie. Sentimente accentuate prin acel joc între „niciunde” din primul vers și „niciun” din ultimul vers. Între ele doar culori estompate…

În poemul lui Darjan Tanta mă gândesc că iarna nu-și țese neaua, pentru că neaua este specifică iernii cel puțin în emisfera noastră. Poate mantia? Poate greșesc? Nu știu, dar cu toate că îmi place cuvântul nea, mi se pare poetic, parcă alăturat de iarnă mi se pare o tautologie.

În poemul lui Anișoara Iordache nu văd nici un kigo. Nu reiese de nicăieri că este vorba de iarnă. „Oraș luminat, / bucurii iluzorii - / nicio stea pe cer”. Rupt de poză nu are nicio relevanță. Îmi pare rău și sper să nu se supere pe mine!

Când citesc poemul Anei Maria Bezem trebuie să spun că haiku-ul are prea puține cuvinte ca să folosim aceeași sugestie în două versuri. În felul acesta unul dintre versuri este irosit. „Ajun de Crăciun –/ colinde din bătrâni și / copii cuminți”. Ajunul de Crăciun este legat de colinde, deci sugerează același lucru și se pierde un vers.

Poemul Cristinei Rusu întregește imaginea, așa cum se cuvine la o haiga. Cuvântul „cândva” se leagă de apus, care ne sugerează că ceva este spre sfârșit.” Doi călători timizi” cu amintirile lor despre iarna, iernile din viața lor și regretul că au fost doar călători „timizi”, poate le-a lipsit curajul de a înfrunta viscolul mână în mână și azi într-o altă iarnă, spre apus nu regăsesc decât regrete. Dar, îndrăznesc să spun că și aceste regrete au frumusețea lor ca și apusul roșiatic peste zăpada imaculată. Sentimente pure care s-au transformat în nea pe o bancă ce încă așteaptă călătorii timizi de peste ani.

Sunt și alte poeme bune pe care le-am remarcat cum sunt cele scrise de Virginia Popescu, Florentina Loredana Dănilă (un contrast reușit între viscol și lumina candelei dublată de liniștea rugii), Ion Rășinaru, Marius Surleac, Marian Ghilea, Tincuța Bernevic dar nu vreau să abuzez de spațiul acesta și să lungesc prea mult comentariul.

Am să închei mulțumind pentru cele două daruri de suflet de la sfârșit și în special lui Vali Slavu pentru urare.

Vă urez tuturor Crăciun fericit cu lumină în suflet și multă inspirație!


Magdalena Dale

Din păcate, ai foarte mare dreptate! Pentru sufletele sensibile fățărnicia omenească iese mai pregnant în evidență în aceste zile de aducere aminte și de recunoștiință pentru El, cel care a acceptat să se jertfească pentru ca greșelile noastre să fie iertate....
Nu putem schimba natura umană, dar măcar putem să încercăm să ÎNȚELEGEM sacrificiul Lui, să fim sinceri cu noi și să ne vedem așa cum suntem în realitate, ca să ne putem schimba. Dar, oare când cade masca pe care o purtăm, avem curajul să nu uităm la ceea ce vedem? Avem tăria de a rămâne cu fața descoperită sau fugim repede să punem masca la loc?
În vremurile astea...\"Am și uitat, Hristosul, de ce o fi-nviat.\"
Drag,
Magdalena

Elia, momente când ne întrebăm ce căutăm pe acest site cred că sunt comune pentru majoritatea celor care scriu... sau poate mă înșel! În sfârșit, vreau să spun că ai exprimat mult mai coerent și mai frumos tot ceea ce am simțit și eu...
„Am cunoscut oameni. Oameni frumoși – unii dintre ei. Am comunicat. Nimic nu m-a făcut să tac. Și dacă am ales să vorbesc, am făcut-o în așa fel încît să nu rănesc pe nimeni. E rău cînd ești rănit.” „Eu aleg să comunic. Cu cei cu care nu pot nu o voi face. Nici nu voi mai încerca. E simplu.”
Am extras pasajele în care m-am regăsit cel mai mult... Desigur, nici eu nu am pretenția că scriu literatură, nici pe departe și atunci când citesc cât de frumos scriu unii și văd cât de talentați sunt îmi pun firesc întrebarea în fond de ce continui? Din nevoia de comunicare și din nevoia de a rămâne în contact cu partea frumoasă a vieții...
Ți-am citit cronicile legate de serile de la Casa Eliad și ca să fiu sinceră primul impuls a fost să vin acolo atât de frumos ai descris atmosfera unde scena rămâne în roșu permanent, așa cum s-a exprimat atât de sugestiv Ela, dar din păcate pentru mine este un pic mai complicat din cauza sănătății. Te voi citi cu drag în continuare, știu că nu asta ai urmărit prin rândurile de mai sus, dar eu asta simt că vreau să fac!

Ți-am mai spus, începi să te apropii foarte mult de haiku și într-un mod din ce în ce mai frumos!
Din acest grupaj cel mai mult îmi place cel de-al treilea.
Într-un haiku trebuie să eviți personificarea și cât se poate de mult verbele. Desigur că uneori se admit excepții pentru frumusețea unui haiku, dar așa sună recomandările. Este o simplă informație care îmi doresc să-ți fie de folos mai departe. Mă bucur mult de tot că îți plac haiku-urile!

Lory dragă, numai zugrav stângaci nu ești tu....
Ești un \"zugrav\" care mânuiește cu talent pensula pentru a zugrăvi \"stări sublime\".
Cu omenie, dragoste și milă
Să fiu un slujitor pentru cuvânt.
Ți-ai scris întâia filă cu sentimente care îți fac cinste și care reflectă rădăcina din \"casa-i de pământ\"

Cu alte cuvinte, tu spre deosebire de mulți alții, TRÃIEȘTI! Și nu este puțin lucru, chiar dacă inima te duce uneori pe unda sărată a unei lacrimi, tu simți VIAȚA, nu ești un călător nepăsător, orb la ceea ce reprezintă de fapt existența noastră! Vrebul \"a simți\" te caracterizează!
Drag,
Magdalena

Este prima dat dată când intru pe pagina ta, dar acest text parcă este scris din inima mea...
Toată neliniștea și căutarea de întregire prin celălalt ai surprins-o foarte frumos!
Ți-am admirat vivacitatea cu care încrucișezi spada în versuri, dar nu am bănuit în spatele loviturilor iscusite, o sensibilitate atât de fină...
Dacă nu te superi pentru opacitatea și superficialitatea de care am dat dovadă, am să te mai citesc, așa ca o alinare a sufletului!
Cu drag,
Magdalena, surprinsă plăcut

Pentru haiku este nevoie de 17 silabe repartizate pe 3 versuri, formate din 5, 7, 5 silabe. În mod obișnuit trebuie să conțină cel puțin o imagine sau un cuvânt care să exprime anotimpul (kigo) în care acesta a fost scris. Desigur nu orice terțină este și haiku. Poate fi un micropoem de sine stătător. Orice haiku trebuie să aibă un kireji, adică o pauză, fie după primul vers, fie după al doilea, marcată printr-un semn de punctuație. Poetica haiku-ului cuprinde câteva zeci de reguli care se învață cu timpul și evident prin exercițiu.... Ținând cont de aceste câteva considerații ultimele două poeme sunt apropiate de un haiku. În general un haiku nu poartă un titlu, mai multe poeme pot fi încadrate într-un titlu general care eventual să evidențieze tema tratată. Oricât ar părea de paradoxal, un adevărat haiku este foarte greu de realizat!
Îți doresc succes!

\"vâslim fără țărm
uneori ne disperă nu vuietul
nu frigurile adâncului
numai arșița vieții nepotolindu-ne
setea de a mai fi oameni\"
Cînd în arșița vieții mai simțim setea de a fi oameni, asta spune tot despre noi înșine....
Ți-ai schimbat numele, dar ai rămas aceeași ființă întoarsă spre poezia din tine!
Nu știu dacă întâmplător ți-ai ales noul nume, dar el cuprinde cuvântul dor, care spune destul prin el înșuși și culoarea violet, care după cum știi este culoare regală... Violetele de Parma au diferite culori, dar preferatele mele sunt cele violet!
Magdalena

Din toată inima și cu tot dragul LA MULȚI ANI!
Multe bucurii și împliniri pe drumul vieții cu lumina călăuzitoare a poeziei mereu în suflet...

Sentimente ce se ridică asemeni valurilor urmărind pașii celui care se îndepărtează...dar în drumul lor se izbesc de stânci și atunci își plâng spuma, foarte frumos ai exemplificat dorul care se duce ca un val spre cealaltă ființă!
Țipătul pescărușului cheamă marea înapoi, ea îi va auzi chemarea de dor și se va întoarce spre țărmul ce o așteaptă...
\"o lacrimă îți face loc
și pleoape te înghit\"
Uneori pleoapele înghit lacrimile pentru a păstra visul neîntinat....

Ți-am citit toate cele trei texte cu mare plăcere, dar pentru că mi-au luat-o ceilalți înainte cu urările de bun venit, am intrat pe ultimul tău text să-ți spun același lucru. În proză mi-a plăcut cum surprinzi realitatea înconjurătoare, fără să creezi nici un moment de plictiseală și descopăr că și poezia se așează lină, fără să forțeze metafore, descriind mici poticneli din viață când ne întrebăm cât pot deveni ele de mari, dar vorba ta que sera.... vom vedea. Fină observația ta ca și marginea ce se așează uneori între oameni!

Sau ești plictisit, fara vreo vina?
Noi doi in impas? Nu s-ar părea…
Marginea o simt insa fina…
Que sera, dragul meu, vom vedea.

Târziu în noapte, mă duc tristă la culcare când văd atâta nepăsare.... Tot ce ai învățat a fost pentru tine și pentru sufletul tău, îți dă o altă perspectivă asupra vieții și în primul rând tu, spre deosebire de multi alții TRÃIEȘTI, nu ești un robot în această viață! Nu poți schimba lumea, iar răutatea cu atât mai puțin, dar Dumnezeu are un plan al lui pe care noi nu-l cunoaștem, putem doar Să-l rugăm să ne ajute să mergem pe cărarea ce ne-a sortit-o. Ție, ți-a dat talent în a scrie poezii! Cu bocancii în suflet, este o atitudine ce se poartă în vremurile astea, dar nu trebuie să cedăm în fața vulgarității.Într-o grădină frumoasă, privește florile și nu lua în seamă scaieții și murdăria lăsată de sufletele necioplite....
Cu drag,
Magdalena

Mulțumesc, Lucia! Ți-am ascultat sfatul și l-am scos de la personale și pe \"bietul rac\".
Mă încălzesc mult gândurile tale și trecerile tale pe pagina mea, iar lumina licuriciului m-a inspirat mereu și am încercat să-l însoțesc măcar cu gândul, în zborul lui prin lumea asta mare!
Din păcate, este o întâmplare reală, un prieten a decedat și am vrut prin amintirile mele împărtășite să-i mai prelungesc un pic existența...
Oricum va rămâne în amintirea mea și deci în sufletul meu...
Cu drag pentru un licurici cald și luminos,
Magdalena

Toată poezia ta îmi place, dar în mod deosebit versurile în care sufletul împrumută penelurile toamnei pentru a se îmbrăca în minunatele ei culori...

toamna la răspântii
cu apă sub pleoapă
lumina lunii
suflet împrumută
din penelurile tale

LA MULȚI ANI!
Îmi permit să-ți las câteva rânduri inspirate din versurile tale...

Soare de toamnă
O lacrimă pictată
Visul plin de dor

La mulți ani și în viață și în poezie!
Magdalena :)

Lory, îți doresc cale lină, fără furtuni și să ai cât mai multe realizări în viață!
LA MULȚI ANI!

Nufăr pe ape
Cu o inimă de foc
Plutind ca tine....



Ela, frumoasă urare pe o fotografie foarte sugestivă. Mulțumesc pentru că nu lași poezia să se piară!

\"Pornisem la pescuit de vâltori între lanuri de apă\", între lanurile de apă viața SIMȚITÃ este ca o vâltoare în care intri cu bucuria descoperirii rostului de a exista!
Când te pierzi de ceilalți și te învârți pe deasupra peliculei subțire de vis culoarea pe care o trăiești nu poate fi decât cea a florii soarelui pictate de Vincent van Gogh - galbenul auriu al trăirii intense cu fața spre albastru infinit al cerului și în spate cu noaptea!
Drag,
Magdalena