Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Jizō

haiku

2 min lectură·
Mediu

Răceala serii –
lîngă micul mormînt
de veghe luna




photo jizo1_zpsndou7om8.jpg





Aura toamnei -
soarele se rotește
dezgolind umbre





photo jizo2_zpsdg8kuwkh.jpg




După multe toamne…
pe obrazul bătrînei
o lacrimă uscată




photo jizo Damien Douxchamps_zpspdncdbnr.jpg




Referințe

În Japonia, Jizō sau Ojizō-sama este una dintre cele mai iubite divinități. În mod tradițional, Jizō este văzut ca un păzitor al copiilor, mai ales al copiilor care au murit înainte să se nască. El a fost venerat și ca păzitor al sufletelor (mizuko) copiilor pierduți în timpul sarcinii. În mitologia japoneză se spune că părinții acelor copii care au murit, nu au putut trece rîul Sanzu, pentru că nu au avut putere (putere însemnînd aici faptele bune) și ca penitență trebuiau să ducă pietre pe malul rîului. Cît timp părinții cară pietrele, copiii suferă. Jizō vine și salvează mereu sufletele copiilor, atunci cînd părinții nu pot căra acele pietre. El ascunde pietrele în roba lui ca să nu le vadă demonii și le duce pe malul rîului. De aceea, în Japonia, găsim lîngă statuile jizō un morman de pietre mai mari sau mai mici puse de oamenii care vor să ajute sufletele copiilor. Părinții care și-au pierdut copiii aduc jucării și ofrande pentru Jizō și îl roagă în special să le protejeze copiii. Peste tot în Japonia, la intersecții aglomerate, la marginea drumurilor, în cimitire, în temple sau de-a lungul traseelor montane, se găsesc statui jizō îmbrăcate, purtînd căciulițe de culoare roșie sau albă oferite de părinții întristați. Potrivit credinței populare japoneze, roșu este culoarea bolilor și a scoaterii demonilor afară. În secolele ulterioare, în sate și orașe, japonezii își îmbrăcau copiii bolnavi de variolă în haine de culoare roșie. Jizō este un prieten și un salvator pentru toți copiii. Aceste suflete pure nu au avut nici o șansă de a-și construi o karma bună, iar moartea lor prematură provoacă mare durere pentru părinții lor. Sînt multe temple în Japonia în care găsim statui jizō, dar cele mai numeroase le găsim la templul Hase-dera din Kamakura și templul Zōjō-ji din Tokyo.


Imagini: Damien Douxchamps – cu acordul fotografului
086
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
336
Citire
2 min
Versuri
12
Actualizat

Cum sa citezi

Cristina Rusu. “Jizō .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-rusu/poezie/14098085/jizo

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@teodor-dumeTD
Distincție acordată
Teodor Dume
"Jizō este un prieten și un salvator pentru toți copiii"
ce mi/a plăcut mie aici este modul în care autoarea face îmbinarea între starea de suflet a copiilor, dând câteva referințe necesare înțelegerii acestora, starea lucrurilor și cea a imaginilor care de fapt rostuiesc un întreg absolut.
iată moarte, toamnă-umbră și lacrimă. sunt legături indispensabile trecerii...
cele trei micropoeme (haiku) sunt urme rânduite în interioarele vieții.

spre deosebire de alții care scriu în acest gen, autoarea definește și explică nuanțele fiecărei stări, și o face înspre înțelegerea cititorului.

și da, iată un text care mustește de durere
"După multe toamne…
pe obrazul bătrînei
o lacrimă uscată"


luminez cu drag
0
@cristina-rusuCR
Cristina Rusu
Mulțumesc pentru lumină Teodor. Subiectul este unul trist. Ce îndulcește acest moment este, așa cum și tu ai observat, faptul că Jizō este un prieten al copiilor. Chiar dacă în Japonia medievală lucrurile nu stăteau așa, acum, în Japonia modernă această divinitate este văzută mult mai pozitiv. E o evoluție în înțelegerea lucrurilor. Oamenii care nu au copii duc pietre la mormintele unde părinții își plîng copiii pierduți. Dincolo de toate și credința lor merită respect. Ei cred cu adevărat că sufletele copiilor sînt salvate. Nu știm dacă acei copii ar fi avut o karmă bună. Dar, ar fi avut o karmă, ceea ce înseamnă că ar fi adus în primul rînd bucurie familiilor lor.
M-au impresionat aceste statui. Le-am văzut pentru prima oară în fotografiile templelor.
Nu știam povestea lor. Citind am aflat că ea este una tristă (potrivită mai mult cu vremea de afară).

Mulțumesc, bia
0
@ioana-geierIG
Ioana Geier
Imagini si Haiku-uri intr-o simbioza perfecta, dureros de frumoase.
Ai reusit, draga Bia, prin Jizō, sa ne transmiti o stare aparte, pentru intelegerea unei tristeti ocrotite...

Liebe Grüße,

Joana

0
@cristina-rusuCR
Cristina Rusu
Mulțumesc Joana pentru semnul tău. Există speranța că sufletele acestor copii sînt ocrotite.
Spor la scris. Cu prietenie, bia
0
@magdalena-daleMD
Magdalena Dale
Un grupaj care pe lângă mesajul poetic aduce și multe informații. Poemele nu explică pozele ci prelungesc mesajul imaginii.

În tot grupajul durerea are intensități diferite, dar ea transpare în fiecare poem.

Luna veghează accentuând sentimentul de tristețe și însingurare iar răceala serii se îngemănează cu răceala tăcută a mormântului.
Toamna cu aura ei aurie se îngemănează și ea cu soarele care dezgolește umbrele tristeții.

Timpul trece, lacrima se pierde, dar sufletul nu uită și-și jelește durerea.

Un grupaj care ne invită la meditație asupra vieții și a morții dezgolind umbre

0
@cristina-rusuCR
Cristina Rusu
Mulțumesc Magda pentru comentariul tău. Mă bucur că ți-a plăcut grupajul. Și soare dar și umbre. Și moarte dar și viață. Dar cu tristețea care rămîne pentru multă vreme. Uite că soarele dezgolește umbrele din cimitir și fețele părinților rămași întristați. Am așezat special acel poem în mijloc, ca un centru din care viața răspîndită prin lumină domolește acel con umbrit.

Te mai aștept cu drag în pagina mea. Cu prietenie, bia
0
@razvan-rachieriuRR
razvan rachieriu
''Răceala serii''-
noaptea are frisoane
când se așază
peste cimitir.

''Aura toamnei''
prinde în ea
o frunză melancolică
care a răcit
la contactul
cu pământul umed.

''După multe toamne''-
vârsta a căpătat riduri
în oglinda ei
se privește o bătrână
anii s-au adunat
în haine tot mai strâmte.
0
@cristina-rusuCR
Cristina Rusu
Răzvan, mulțumesc de comentariu. Ai făcut un joc de cuvinte sau mai bine zis ai lucrat cîteva strofe, dar să știi că în ultima ai prins tristețea bătrînei. Îmi cer scuze că ți-am răspuns cu întîrziere, dar nu m-am simțit foarte bine nici ieri, nici azi. O colegă mi-a atras atenția că am un com la care nu am răspuns.

Succes și inspirație. bia
0