Umbre de toamnă

Frumoase poemele tale Magda. Îmi place imaginea din primul poem. Parcă văd în fața ochilor acel drum șerpuit, iar arborii înalți se văd pînă departe, uniți cu cerul. Călătorul singur, în pragul toamnei, își poartă cu el anii de singurătate. Al doilea poem este un poem de interior. Acel cer este de fapt locul cel mai înalt din inimă. Imaginea poate fi văzută și undeva afară. Asfințitul în culori roșietice închide ziua, dar așa cum spui tu este un „alt asfințit”, și de aceea și inima rănită. În ultimul poem scîrțîitul crengilor aduce o stare de neliniște. Ai asociat bine vîntul, crengile care prin mișcarea lor fac umbre, cu gîndurile. Vîntul vine și pleacă, gîndurile, la fel sînt trecătoare. Planurile poemelor sînt foarte bine construite. Exterior, interior. Versurile de șapte leagă bine un plan de altul. La poemul tanka aceste două versuri de șapte sînt cel mai greu de construit pentru că ele nu trebuie să repete nimic din construcția primelor versuri ci să aducă o concluzie bine închegată întregului poem.

Spor la scris. Cu prietenie, bia

Bia,
Mulțumesc pentru trecere, interpretare și urare Umbrele toamnei mă bântuie de ceva vreme. Vin și pleacă dar îmi amintesc că iarna, când frigul va îmbrăca exteriorul și interiorul, este aproape.

Ai dreptate. Cel mai greu de construit sunt ultimele două versuri. Ele ar trebui sa trezească ecoul poetic în sufletul cititorului. Uneori reușim, alteori nu. Dar indiferent de reușită exercițiul poetic alină sufletul și ne îmbogățește spiritul prin această căutare de sensuri.

"sângeriul", "jilav"