Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Senbon Torii*

tanka

2 min lectură·
Mediu

Iluminînd
spiritul mă poartă
prin inima mea –
sub tălpile goale
răceala singurătății


Lîngă tăcerea
bătrînului pelerin
caut adăpost –
în așteptarea zilei
îmi liniștesc gîndurile


Urc muntele
ce îmi pare la fel de lung
ca în copilărie –
Torii rămîn undeva
în urma soarelui





photo MasaoKanoKyotoFushimiinariTorii_zps5d896f65.jpg



Referințe,

Senbon Torii – în traducere, “mii de porți Torii”. Ca să ajungă la Altarul Fushimi Inari-Taisha, turiștii fac drumeții pe diferite trasee; două trasee principale încep cu două rînduri dese, paralele de porți numite Senbon Torii (ele sunt donații ale unor persoane fizice sau companii, iar în spatele fiecărei porți este scris numele donatorului și data la care a fost făcută donația). Colorate în portocaliu aprins aceste porți tuneluri se văd din depărtare ca un arc șerpuind de-a lungul muntelui.
Fiind unul dintre obiectivele turistice cele mai impresionante și memorabile din Kyōto, Altarul Fushimi Inari-Taisha a fost fondat în anul 711 și este cel mai vechi și cel mai venerat dintre toate altarele Shinto din întreaga Japonie. Întregul complex format din cinci altare se întinde de-a lungul pantelor împădurite ale muntelui sacru Inari și este dedicat Zeului Inari (al orezului). Pe lîngă aceste magnifice porți Torii, de-a lungul traseului și în incinta complexului, turiștii pot admira și zecile de vulpi de piatră considerate mesagere ale Zeului Inari. Cele de la poarta principală de intrare în altar țin în gură o cheie; în tradiția japoneză cheia este cea care deschide hambarele unde se ținea orezul.
La capătul urcușului (aprox 4 km), vederea este impresionantă. Turiștii se pot opri pe parcurs și lua masa la micile restaurante care servesc supă cu tăiței acoperită cu bucăți de tofu prăjite sau sushi înfășurat în tofu cu orez îndulcit.


Imagine: Masao Kano - cu acordul fotografului



025
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
287
Citire
2 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Cristina Rusu. “Senbon Torii* .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-rusu/poezie/14059701/senbon-torii

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@magdalena-daleMD
Magdalena Dale
Trei poeme tanka bine construite care ne poartă pe meleaguri exotice în căutarea sinelui prin iluminarea spiritului. Drumul este anevoios Urc muntele , pașii sunt mici și nesiguri ca în copilărie iar drumul spre cunoaștere parcă nu se mai termină. Tori întotdeauna marchează intrarea într-un spațiu de cult. În acest sens ultimele două versuri mi se par sugestive Torii rămân undeva / în urma soarelui. Cele trei poeme marchează fiecare câte o etapă din drumul anevoios al iluminării spirituale, un drum al tăcerii, al reculegerii.

Ca de obicei explicațiile care însoțesc poemele sunt intresante și binevenite pentru cei ce vor să se apropie de spiritul japonez.
0
@cristina-rusuCR
Cristina Rusu
Pentru sutele de mii de oameni care vin să viziteze acest loc, drumul străbătut prin aceste porți semnifică ceva aparte. În trecut, ei se rugau pentru recolte bune iar astăzi pentru afaceri prospere. Mulți fotografi japonezi au prins în fotografiile lor aceste Torii ce impresionează ochii călătorilor. Pelerinii se adună aici în preajma Anului Nou și tot muntele este plin de lampioane colorate. Există și o superstiție a locului, că nu e bine să te plimbi în jurul Altarelor după apusul soarelui. Se spune că vulpile au puterea de a vrăji oamenii.
Mă bucur că ți-au plăcut poemele și ai lăsat un semn. Mulțumesc

cu prietenie, bia
0