îți amintesc de mine
ca și cum
aș sparge semințe
...interesant!
nu am,deocamdată,
amintiri pe care să le doresc,
despre o iubire nesfârșită,
dureros de
...adevărată!
îți iubesc
Dulce venin
Iubitul meu...
te-a mușcat,vreodată,un șarpe
de inimă
pe mine...nu
ar apuca
Și,știi de ce,dragule?
...pentru că mi-e teamă
a-l apropia
de ceea ce eu numesc
infinită,dragostea
Aștept
Aștept...
de cand am ,oare,atâta timp?
și nu-l mai zoresc,
nu mai gonesc cu sufletul la gură,
îmi privesc doar inima,
umblând hai-hui de-a lungul drumului.
Aștept...
frigul îmi
Credeam că-ți poate spune si altcineva
că primăvara caișii bat la porțile raiului
și cern către cer ninsoare de petale,
să o preschimbe el în fulguială de dor
pentru o iarnă întreagă.
Azi am
N-am să mai număr
de câte ori și-n câte ramuri cu flori
ai să-mi desenezi ochii
iar lor, am să le spun doar,
că nu-mi trebuie bani,
plată să mi-i închidă,
am curaj să pășesc de-acum
și pe
Odata ți-am dat s-asculți marea aceea albastră,
spuneam multe pe-atunci
și toate erau din sufletul meu sărat,
întratât cât poate fi pe gustul tău
tot ce poate dărui mai frumos
către jumătatea
Prea multe vise spuse și frânte
printre cuvinte
prea reci și secate
Sămânța de adevăr dispare
din orice poveste
ce nu mai are vreo șansă
de a ajunge rod pe ramul
către cerul unde
Știam că nu mai am timp
deși mi-aș fi dorit să mai întârzie
...a venit vremea
ultimei reprezentații
Șterg de praf masca,
dau un strop de culoare zâmbetului trist
ce-a înghețat candva,
Dacă nu sunt sălbăticie
atunci, de ce dansează în vis fânul cosit
alaturi cu macii îmbujorați
iar mirosul de brad topește zăpada din tâmple
când spre înalt palpită ?
Dacă nu sunt
Ultima dată a calendarului,
Ultimul strigăt din
Ultimul cântec amuțit în
Ultima șoaptă.
Ultima carte de joc
roasă pe la colțuri, alunecând
pe-o margine a mesei rotunde.
Ultima floare
Câteodată, în miez de noapte,
mă trezește o adiere domoală,
un cântec știut ce murmură-n șoapte.
Înclin s-o alung,răsuflarea îmi țin
mai mult...intr-o doară,
iar pieptul-apăs,
auzul în van mă
Eu, altfel
nu știam să iubesc
decât cu toata viața din mine
clocotind înafară,
cu toată uimirea și naivitatea
jucând în două palme întinse,
în doi ochi strălucind din adâncuri.
Ca un izvor de
Știu ca sunt doar o străina,
diabolic de însigurată și patetic de tristă
...uneori.
Te întreb doar, m-ai putea iubi ?
...atunci când sufletul mi-e gol,
ars de rugaciuni stinse și amintiri
Așadar, a venit iar toamna...
Sufletul mi-e castaniu, ca intotdeauna,
inima, nițel mai pistruie,
cerul mi-e verde,
pământul albastru și linistit, chiar cuminte
sub pașii mei adanci.
Privirea
Când am să-nțeleg că
ar trebui să iau în glumă
sobrietatea ruginie a frunzelor de castan,
și să-mi fac din ele, în joacă,
culcuș.
De mi-ar fi ușor numai,
să-mi părăsesc puful zburlit
pentru
Cuib de randunica atins de
blestemul pustiului din frunzele de toamna.
Elipsa de suflet
repetand miracolul nasterii
din pamantul inflorit primavaratic.
Amorsa de iubire
pentru fiecare graunte
Falsa supozitie...
Genunchii mi s-au inmuiat,
Pe motivul contuziei forte,
Aplicata de capcana vorbelor tale.
Alta era cauza
Pentru care s-a manifestat,
Sindromul de neuron motor,
In forma sa
Nu-ți fie teamă lacrimă ,
alunecă pe obraz si alintă
așa cum știi, tu doar.
N-am să mă supăr de ești prea sărată,
uneori, așa e gustul bucăților de suflet
ce țin ploile deasupra mea.
N-are
Scutură-te de mine
când te doare strânsoarea aripilor deznadejdii
că nu te pot păstra, nici în această lume.
Am să mă usuc, frunză-n vânt,
și-am să mă pierd în marea de iluzii.
Zidește-mă în
Azi... noapte
Am îmbrațișat îndelung necuprinsul,
Săgeți de lumină ridicate în întuneric,
Adormire tresărind în renaștere de-o clipă.
Cât mi-era de dor să-ți aud cântecul,
Să fiu eu trecând
Ultima dată...a calendarului,
Ultimul strigăt din
Ultimul cântec amuțit în
Ultima șoaptă...
Ultima carte de joc,
roasă pe la colțuri,
alunecând pe marginea mesei rotunde...
Ultima floare
Judecă-mi vorbele agățătoare,
iederă cățărată pe zidul casei tale,
jucăușă ca focul aprins de mâinile unei țigănci iubărețe.
Dar,nu-mi spune că mint.
Acoperă-te cu poveștile aduse din lumea
Prea mulți nori s-au adunat,
așa,dintr-o dată.
Unde-i acum ploaia?
Să stoarcă ea răspunsurile
sau,poate,să scoată la suprafață
acele adevăruri incontestabile,
precum că:voința stă în om
și în
Ne-agățăm de lumi paralele,
ca de frunze căzătoare
...sau stele.
Ironia soartei stă
în prima vedere,
părere,scăpată de sub control.
E gol sufletul?
Mi-am inchipuit doar
că aș putea