Chemare

Scutură-te de mine când te doare strânsoarea aripilor deznadejdii că nu te pot păstra, nici în această lume. Am să mă usuc, frunză-n vânt, și-am să mă pierd în marea de iluzii. Zidește-mă în piatră de temelie și poleiește-mi statuia cu praf de stele, să mă poți arăta, astfel, lumii. Am să fug, în roșul și verdele meu crud, căci nu pot sta așa rece și dreaptă în fața ta. Sărută-ma,să-mi iei din vis suflarea care, numai acolo poate striga numele tău, dureros de drag. Mă voi deschide în privirea aceea mută și voi uita. Cheamă-ma,și-am să dau navală, cu cireșe la urechi și maci arși de soare, cu faguri de miere și vin ghiurghiuliu, cu lacrimi de bucurie si șoapte de dor. Tu știi iubire că nu-i loc unde nu te-aș urma, cu ochii închiși, flămânzi să te simtă altfel așa cum ești cu adevărat.