Într-o noapte...ca atunci când

Azi... noapte Am îmbrațișat îndelung necuprinsul, Săgeți de lumină ridicate în întuneric, Adormire tresărind în renaștere de-o clipă. Cât mi-era de dor să-ți aud cântecul, Să fiu eu trecând prin tine... Acum, Îți mângâi doar pleoapa închisă Și mă privesc în ochiul tău roșu. Am simțit dogoarea, Lacrima a înghețat pentru atunci când vei crede în ea cu adevărat. La ce-ți mai trebuie poartă, ușă sau fereastră când nu-l mai ai pe... acasă? Pierdut pe drumuri de calea cea dreaptă ce alții o arată Și-n scurtături ocolitoare, în metafora orgolioasă, Morgana înșelătoare. Nu trăiesc în trecut, nimic nu pierd sau uit doar transform în înțeles de clădit. Cuvântul nu-i glas doar, e gând, început de zbor sau plutire la un nivel mulțumitor. Atunci când apa sau aerul nu-ți mai sunt de-ajuns pentru câte sunt de spus Reinventezi dansul cu lupii ori înălțarea alături de vulturi Și te-apropii... de ce, în al tău suflet, ești doar tu. Mă recunoști, Te mai cunosc, Așa cum te știam ...acum?