Poezie
Eu...altfel
1 min lectură·
Mediu
Eu, altfel
nu știam să iubesc
decât cu toata viața din mine
clocotind înafară,
cu toată uimirea și naivitatea
jucând în două palme întinse,
în doi ochi strălucind din adâncuri.
Ca un izvor de munte,
Ca un luminiș de pădure,
Ca o fereastră deschisă,
zi și noapte... către lume.
Apoi, am aflat,
și încă mă doare,
că nu va ințelege nimeni
iubirea de soare.
Pe pământ,
toate-s în negru și-n alb,
iar căldura
nu mai șade demult in culoare.
Acum,
știu să iubesc, ca lumea toată,
doar așteptând...
Ca o mare care-și mângâie țărmul
umezind,din când în când,
nisipul uscat.
Numai că,
din nisip și din sare
niciodată nu va crește floare.
Oricât de multă apă ar fi în mare
nisipul e tristețe de scoici muritoare.
001768
0