Nicicând n-am să știu dacă

Dacă nu sunt sălbăticie atunci, de ce dansează în vis fânul cosit alaturi cu macii îmbujorați iar mirosul de brad topește zăpada din tâmple când spre înalt palpită ? Dacă nu sunt uitare atunci, de ce păstrez în amintire doar ce-i curat și limpede peste întunericul în trecere către adânc iar tu vezi doar nuferii ? Dacă nu sunt tristețe atunci, de ce apare victorios zâmbetul împrăștie-n cele patru vânturi cenușă de răni și durere în dulcele răgaz de alinare și liniște ? Dacă nu sunt cruzime atunci, de ce lacrimile spală răul din piatră seacă râul își continuă drumul iar calea în urmă-i rămâne lină și dreaptă ? Dacă nu știu a fi tot ce-i omenesc până-n măduva fiecărui os și-n măreția fiecărei clipe ce-o trăiesc atunci, mă iartă iubite și uită ce ți-am promis... ...să te iubesc, și urât și frumos. M-am oprit într-un vis, să-l țin nu mai pot, odată cu el am să zbor.