Lory Cristea

Aș vrea să-nșir lirisme permanent Dar e păcat și e rușine mare S-ascund ce mă frământă și mă doare Acest regres continuu și dement. Murim în somn în fiecare noapte Un du-te-vino viața ne-o

Sunt vânător de antice cutume Și ipohondru călător, năuc Bat rar, cu pasul, colțul meu de lume Și capul, mi-l așez pe unde-apuc. Învăț cum să zâmbesc de după plânsu-mi Iar pasul meu să-l fac

Au venit din lumea lor de vise Și privind la ei puteai să juri Că-i un joc, iar ei sunt puși pe glume Doi puștani în trupuri de maturi. Două suflete-lumini pereche Bucuroase-același drum să

Văzând că mi-am tocit în van plaivazu\' Legându-mă de mă-sa și de tat\'su Am hotărât dintr-o prostie-așa Să bag în funcție artileria grea Bătu-o-ar focu\' de puberă fată M-a-ntors pe dos mai rău

- Da! mă supun și plâng cu umilință Sunt o rebelă fără de credință Mă-nchin doar oalei plină cu fasole Uitând, pesemne, ce-a făcut Manole Atunci când Ana l-a scos din papuci Și l-a făcut să

- Mă nepoate, ia stai mă o țârișică lângă mine și luminează-mă, ce-i cu tine de-ai venit tu să stai în miezu`verii cu doi hodorogi bătrâni ca noi, în loc să umbli în cap peste cap după fete? - Aveam

vă rugăm, nu mai folosiți cu drag, vă rugăm nu mai postați catrene în care vă exprimați cu dublu sens, vă rugăm nu mai atrageți cititorii și mai presus de orice, evitați rubrica ,,subiecte

aruncă totu-n joc, incă odată și treișpele îl simți în beregată te doare rău bucată cu bucată minciuna, ca o lege respectată nu-i nimeni împrejur să te-mprumute doar fețe imobile, guri

Sub pielea mea se scriu noi începuturi E timpul să-nțeleg că n-am scăpare Ciudat, dar totul potrivit îmi pare La fel ca trecerea prin anotimpuri. Sunt ca un cub de rocă fără formă În mâna unui

- Mă nepoate! ia vină uăi încoași, cî am o leacî di trebușoară cu tini! - Șe-i moșuli? ai dat gata badoaca șea di jin? - Nu fii împuțât, iaca te-am chemat să-ni scrii șî mia o șeriri cătri ocolu`

În locul unde zarurile au fost aruncate Eu am zidit urmele pașilor Zei cu ochi de onix Stând de pază la poarta vieții Cu șapte lumânări negre Mereu aproape prin moarte Aruncă năvodul asupra

Nu pricepeam deloc ce-o să se-ntâmple Vedeam că-i toată casa în picioare Și-ntr-un târziu mi-au spus care-i pricina Se pregătea să moară tata mare. Și chiar s-a dus la fel cum i-a fost

- Natali dragă, fă tu cafeluța azi, că iar am uitat să cumpăr. Of! m-a ținut dulceața aia trează până la miezul nopții. Sandu dormea ca bou` și eu, dă-i și luptă pe lângă aragaz. - Am făcut-o deja,

e mai bine așa tropotul cailor galbeni a-ncetat să mă trimită cu gândul la rănile urâte metastază a respingerilor înseriate cu grijă nu mai pot să creez independent de ele mă dedic cu

Se mai poate, încă, prin lumină Mai e voie să privești la cer Când pe dinăuntru-ți este ger Și pe dinafară ghilotină. Se mai dau și scurte învoiri Mici concedii de zădărnicie Dinapoia clipei

Obrazul părintelui meu E harta ascunsă din mine Hârtia pe care-am să scriu Bilanțul a ce voi fi mâine. Obrazul părintelui meu Miroase-a pământ și-a cărbune Brăzdat de ascunse dureri Și grija