Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Aș vrea să-nșir lirisme

1 min lectură·
Mediu
Aș vrea să-nșir lirisme permanent
Dar e păcat și e rușine mare
S-ascund ce mă frământă și mă doare
Acest regres continuu și dement.
Murim în somn în fiecare noapte
Un du-te-vino viața ne-o sleiește
Și ne trezim doar s-alergăm orbește
Către biroul pentru pașapoarte.
Plecăm oriunde, doar să ne primească
Ne punem demnitatea-n buzunar
Și-ncepem goana noastră de coșmar
Dorind ca pruncii bine să ne crească.
Ne ducem slugi, metrese, gunoieri
Avem și-o vorbă veche românească
Făcută-anume să ne întărească
,,Decât să furi, mai nimerit să ceri.``
Românii mei, degeaba truditori
Aveți acasă-o țară de splendori.
073.033
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
97
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

Lory Cristea. “Aș vrea să-nșir lirisme.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lory-cristea/poezie/139448/as-vrea-sa-nsir-lirisme

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@nicolae-diaconescuNDNicolae Diaconescu
Răzvrătirea ta există în mulți, dar spre deosebire de alții tu poți să o exprimi într-un mod plastic. Într-o călătorie cu trenul am cunoscut o doamnă care se întorcea din vest, fusese slugă la o familie de negustori bogați și metresa fiului acestora. Se întorcea acasă cu ceva bani și spunea că toată apa Arieșului n-o să-i spele umilințele suportate.
0
@lory-cristeaLCLory Cristea
D-le Diaconescu, ceea ce mi-ati spus dvs. poate fi ridicat la puterea ,,N``, pentru mine conceptul de sluga era ceva legat de basmele fratilor Grimm, pana cand am cunoscut o frumoasa fata, absolventa a fac. de litere care s-a dus 2 ani sluga in Germania, era fericita pentru ca stransese bani sa-si faca masteratul si sa se intretina pe peroada lui. Multumesc mult.
drag - Lory
0
@anda-andriesAAAnda Andrieș
Lory, corecteazã te rog, \"dute-vino\"!
du-te!:)
0
@lory-cristeaLCLory Cristea
da, multumesc Anda :)
0
,, o sa va vorbesc despre ingeri!.. si cum merg ei la cules de capsuni in Spania cand puteau sa ramana in cerul lor.\" ,,Românii mei, degeaba truditori/Aveți acasă-o țară de splendori.\" Ce pot sa spun e o parere a noastra, a oamenilor care au un orgoliu ,,curat\", pentru ca nu facem orice pentru bani. Unii insa ar spune ca nu e o rusine sa muncesti... Altii nu se mai intorc niciodata cu sufletul aici, doar vin intr-o vizita fortata.
0
@lory-cristeaLCLory Cristea
Adrian, nu stiu cat de ,,curat``?! este orgoliul altora, stiu ca incerc sa-l mentin curat pe-al meu, si da!..ai spus un adevar, n-as face orice pentru bani, indiferent cat de saraca as fi. Multumesc.
Lory
0
FLFLORIN LEAHU
Nu credeam ca expresia \"cere si ti se va da\" poate fi atat de interesant plasticizata. foarte oportuna constructie in economia poeziei.
0