Lory Cristea

Fiind plecat de mult în lumea nouă Din când în când vă profețesc și vouă; Să nu mă căutați marțea la două Sunt după piei de cloșcă, tuns de ouă De-asemeni, sunt plecat miercuri la prânz Am

Coana Lama se trezise nervoasă, de fapt așa i se-ntâmpla de-o vreme-ncoace. Își luă halatul cenușiu pe ea și se duse târș-târș la baie. Prima intenție a fost să privească în oglindă, reminescență a

Se frâng în patimi suflete pierdute Și idealuri spânzură în sfoară Îmi ești precum o coardă de vioară În amorțirea lumii celei mute. Te simt adânc și te transpir prin pori M-apeși ca greul

Da` mai ducă-se , Doamne iartă-mă , de americani , cu Sfântu` Valentin al lor . Ce nevoie avem noi de el , sau de ei ? Ei au chef de giumbușlucuri de genul dragoste , romantism , si

Aprilie mă cheamă să urc cărări în munte E vremea să mă scutur de vechile-amănunte În sânge mi se-așterne un văl de-amenințare Ce-mi duce pașii singuri spre desprimăvărare. Fac pact cu orice

Îngerul meu tăcut de alabastru Acordă-mi doar un ultim privilegiu Rescrie-mă în cântecu-ți măiastru Cu sufletul sădit într-un solfegiu. De-atât nesomn, în preajma mea de veghe Þi se citește

Voi nu simțiți această nepasare, Ce-n jurul nostru , fin, iși țese plasă? Ne-nvăluie din cap până-n picioare Și ce-i mai trist, e că-i contagioasă. Tot ce-am aflat din cărți și de la

Stăteai și fumai la masa mea de scris, Deși, stiai că mă scoate din minți, Și între două fumuri de țigară Mi-ai spus că sunt frumoasă, Și știi că alți douăzeci Spun asta zilnic..... Uite că nu

haiku 3 foi răvășite muze fecioare dansând poet adormit haiku 4 somn lin de copil zâmbet adie ușor fereastră spre cer

Mi-am băgat mâinile adânc În lutul care mă-mbracă Scormon febril, cu ochii deschiși Ochi crescuți în fiecare deget Nimicul se-așează pe scaun Dincolo de cenușiul ferestrelor

Doar pulberea și praful s-a ales De tot ce poruncisem în Efes La Smirna, e aceeași nepăsare Iar la Pergam, aceeași adunare. Din Tiatira Izabela râde Cu farmecele ei goale și hâde, La Sardes,

Vorbele tale Poartă haine dezordonate Si nu se mai întâlnesc cu-ale mele Rătăcesc prin piața de vechituri Si par să-mprumute Aerul prăfuit al talciocurilor A fost bine Pâna să deschid

Sa nu ma-ntrebi cu ce apă Se spală rușinea Observ că se ascunde pe raftul de sus Si dacă începe sa miroasă Se mai parfumează cu indolență Nu se șterge de praf Pentru că ne e rușine de ea Când

haiku 1 Apus de viață Mână spre voi întinsă Bătrân cerșetor haiku 2 Spini și durere Lacrimi roșii de sânge Icoană cu Crist

Se mai cunună fetele-n Ardeal În ii de spumă înflorind ca merii, Flăcăi cu plosca chiuind pe cal Și babe-n poartă lăcrimând tăcerii. Ce forfotă la poartă la băiat, Se bate bradu-n poartă cum

Azi mă simt de parcă nu mai am loc în Univers , ca un rebut al scornirilor drăcești ale zeităților . Sunt doar un instrument în mâna lor , însă nu cel mai de seamă si , deși mi-aș fi dorit să fiu

În zbaterea genei se scaldă Toamna, ca o femeie prea cochetă, Trimite-o ultimă suflare caldă, O adiere de parfum, discretă. În trup frigul îmi încolțește, E vreme multă pân` s-o risipi. Dar

În zbaterea genei se scaldă Toamna, ca o femeie prea cochetă, Trimite-o ultimă suflare caldă O adiere de parfum, discretă. În trup simt frigul cum îmi încolțește, E vreme multă pân` s-o