ușa

Ușa asta metafizică ne arată o altă față a lui Liviu Nanu. Nici Waldo nu mai e, ci un copil care lovește ușa cu piciorul. Sobră imagine a cunoașterii așteptată sine die, până când ziua așteptată nu mai aduce nimic. Probabil de aici acel \"mdeah!\" intuit încă de la început.

un fel de \"castelul\" sau \"strainul\" varianta scurta, o perseverenta sisifia, pana cand un copil, un copil oarecare loveste usa, punct culminant al poemului, dar surpinzator, el nu spune decat \"mdeah\", adica no comment, am zambit, nici ca se putea final mai incitant.
descrierea usii este detaliat facuta, nu exista dubii asupra ei, stim exact, ca usa era intredeshisa, fara broasca (te-ai gandit daca o deschidea vantul, asa din greseala, ce se intampla, daca vedeai ce era dincolo? de altfel ai vrut sa faci experimentul si in poem dar nu ai avut suficient curent), fara nicio cheie. strofa a 4-a mi se pare cea care da un fel de misticism poemului, chiar daca el e bine insinuat mai peste tot, revin sa spun, strofa a 4-a are o frumusete anume, prin ea insasi. as fi mizat pe ultmiul \"mdeah\" iar pe cel din strofa a 2-a l-as fi scos, tocmai ca in final sa fie si mai mare surpriza.
comparatia \"hotararea curgea ca orologiul lui Dali\" face o incursiune intr-un univers colorat, ce e dincolo de usa, mai intai trebuie sa simti ceata verde (lait-motiv lipit de piele:)).
pe scurt, o poveste surpinsa bine in versuri, daca deschid acum usa pe scara blocului, un intuneric pune mana pe clanta usii mele, raman afara \"mdeah\".
mcm

Călin, Carmen - eu am urmărit mai multe planuri, unul dintre ele fiind pierderea inocenței. Dar nu e cazul să-mi explic poezia, voi ați găsit cheia de lectură potrivită. Onorat de vizită și semn.

Poem al înțelegerilor, dar și al neînțelegerilor. Aș comprima puțin fără a pierde esențe. Nu știu cum, doar autorul. Sper să fie de bine. Oricum e bun poemul acesta, chiar dacă rămîne nelucrat.
Cu stimă, LIM.

Da, e posibil să mai fac modificări în sensul arătat de dumneavoastră. Onorat de semn și sugestii

Mi se pare excelent acest text! Mai ales finalul are o forta cu care deschide si usi interdimensionale. Totul e sinusoidal, de la forta universala la mdeah si inapoi. Versul care m-a emotionat: \"dar nouă deja nu ne mai păsa noi ne trăisem viața\". Si cam asa si este: intelepciunea Eclesiastului.

sau portalul acela - copac din \"Cronicile din Narnia \" ale lui C.S.Lewis : în spatele lui se vede același peisaj, dacă intri însă ajungi cine-știe-pe-unde.
un pas al credinței, \"epistemic\" : de aceea trebuie să ne facem \"ca niște copii\" când e vorba de a crede. ce e păcat însă, copilul, de vreme ce nu avea pe nimeni de partea cealaltă, n-avea cum să zică altceva decât :\"mdeah!\", oricât ar fi fost cadrul / peisajul / noul univers de interesant.
interesantă idee : iată, se formează o lume nouă la ușa către altă lume !

citit, plăcut,
al 202-lea cititor,

Narcis

O temă exploatată cu luciditate și sensibilitate maximă, de mare tensiune, unde autorul cedează înspre final, perfect explicabil; undeva se rupe un fir. Un poem de mare excepție.

Alina, Narcis, Vasile - Am postat acest poem cu unele rezerve. L-am modificat pe parcurs și probabil că voi mai interveni puțin pe el. Eu vă mulțumesc pentru semn de lectură și apreciere și mă simt onorat de prezența voastră pe lista comentatorilor. Poemul are mai multe deschideri, mai multe planuri, dar ce este esențial se pare că a fost receptat corect.

timpul ocupa rândurile si saptiile albe a acestei vaste geografii poetice filozofica
toate vârstele si generatiile sunt redefinite fata de trecerea inexorabila a timpului cronologic opus infinitului si unei anxietati originare
seva sperantei alimenteaza finalul,desi în rest pemul se hraneste cu absurdul existential,din dorinta de scapa vacuitatii spatiului TIMP si ADEVAR
o sete de a le redefini ,suntem în tinutul interogatiilor esentiale ,extreme

o alegorie a vieții noastre de dincolo de 89! meșteșugită!
sigur că mai e loc de lucru pe text. aș schimba versul \"hotărîrea lor se muia și curgea în jos pe trepte ca orologiul lui dali\" în \"hotărîrea lor se muia și curgea pe trepte ca orologiul lui dali\"

Angela - Nici eu n-aș fi fost în stare să explic atît de limpede propria-mi creație, așa cum ai făcut-o tu. Nu știu de ce, dar la început nu prea i-am dat credit acestui poem. pe măsură însă ce-l așterneam pe hîrtie (pentru că eu obișnuiesc să le citesc și pe hîrtie), el căpăta alte dimensiuni și se contura tot mai clar în minte. În fine...e doar un poem, nu cred că va revoluționa literatura, n-o să-l cînte Alifantis ca să facă istorie:)
Ioana - am reținut sugestia, cred că ai dreptate. Mulțumesc pentru bunăvoință.

Liviu Nanu, poate că există remedii po(i)etice și la această ușă: Waldo își face un cucui în ușă. Caz în care zbuciumul existențial se materializează în zvârcolire medicală, iar din caracterul senzaționalist iese o revoltă.
Poemul este dezlânat, dar nu în maniera optzeciștilor, la care saga textuală autoreferențială și livrescă generează un imaginar solilocvial arhetipal care poate susține inclusiv ambiții cosmogonice.
Poemului de față îi lipsește pur și simplu cucuiul. E prea șlăgăros canțonetist, cu un diez peste necesarul minimei reușite, dar și cu un scenariu telenovelistic, în care absența lui Waldo doare îngrozitor și nici nu dă bine la epistemă. O ușă care nu duce nicăieri trebuie să rămână închisă, altminteri plătim tâmplarii, zidarii și criticii degeaba. Am mai spus-o: poezia actuală are nevoie de traume și stări de urgență. Dumneata ești la nivelul ironiei clou soresciene, însă tocmai această lipsă de explozie anulează până și poanta. Ceea ce ar putea să fie o miză a textelor dumitale ar origina tocmai în ironia structurală, dar dacă această ironie este înveșmântată în costume de camuflaj prea groase, în cuvinte care nu coalgulează, ea nu mai ajunge la lumină, iar textul scade.
Acest text conține un singru poem, de fapt: să facem mai mult curent a zis unul , pe care eu l-aș citi să facem mai mult curent literar a zis unul și a trântit ușa.

Cordial,
Angela Furtună

Text previzibil cu poantă. Nuanțe déjà-vu. Paramnezie à la longue.
Preferam Waldo chiar dacă nu era original (am mai spus de ce).
Singurul spațiu reprezentativ pentru autor e Cârciuma lui Bicuță, care merită materializat.

nu pentru a comenta-argumenta, ci pentru propria satisfacție. Un text ce merita să fie recomandat.
Cu bucurie, LIM.

Doamna Furtună, doamna Nicolaev - mulțumesc pentru păreri și regret că nu v-a plăcut încercarea mea lirică.
Domnul Liviu-Ioan Mureșan - onorat de revenire

Trebuie sa recunosc ca acest text, fara pretentia de a-l analiza, mi s-a parut umbrit de comentarii.

S-au adunat in aceste comentarii atata complexitate concupiscento-lingusitoare incat datorita greselii de a incepe cu citirea comentarilor, n-am mai ajuns la titlul textului.

Imi place ideea e a-ti evidentia vocabularul larg in comentariile textelor.
Pare un eufemism tacit al membrilor.

Parerea mea ca e autorul ar trebui sa blocheze comentariile. Umbresc textul

daca cititi raspunsurile autorului ,cred ca nu a fost jenat de comentariile noastre...
ori poate nu l-am citit suficient de bine?
scuze

Trimiterea către S. Dali și la celebrul tablou intitulat,dacă nu mă înșel, \"Persistența memoriei\" în care \"un fel de alegorie în pictură\" ne prezintă cadrane de ceasornic mulate pe diferite corpuri și... ca un lichid, ia forma acelui corp, nu poate fi decât SURREALISM(Suprarealism în limba română) și îndrăznesc să cred, întregul poem primește aceste influențe ale binecunoscutului curent artistic.
Interesant underscore-ul care, bănuiesc că substituie un slash la versul al II -lea din strofa a II-a.Universul bidimensional implică iarăși o substituire a propriului univers natural simplificând la doar două dimensiuni multe din \"grijile vieții\" iar inexistența ferestrelor sau a ușilor nu poate fi decât sentimentul de așa-zisă sufocare a unui grup, societăți aflate la un moment dat în fața unei situații de tip \"Nod Gordian\" sau poate \" Măgarul Lui Buridan\" care știm că nu a existat în realitate însă tema filosofică l-a ajutat pe scolasticul J.Buridan ca argument.
În penultima strofă observăm că ideea centrala a poemului e de fapt, teama ca re nu dispare nici cu trecerea implacabilă a timpului și chiar a obiceiurilor omenești.Teama este verde, ca simbol a nemuririi și puternică, precum însăși tinerețea.Teama în contrapondere cu speranța din cutia Pandorei era omniprezentă și veșnică si poate doar ea mai ține în viață grupul amintit.
Autorul, în ultima strofă, face o trimitere către un adevăr, de multe ori ascuns sau ocolit:că e nevoie mereu de o nouă generațe, tânără, evident, pentru a putea răsturna o mentalitate a societății adânc ancorată în prejudecăți, în teamă,în reticențe sau lipsă de acțiune, conservatorism.Acum două decenii generația de atunci ,acei \"decreței\" pe care Ceaușescu i-a \"condamnat\" la Viață( în anii \'60-\'70), a răsturnat un regim politic, aparent inexpugnabil intitulat Epoca lui... și, ca în poemul acesta au exclamat, probabil:mdeah!

Cu stimă, ION.(Mihai Dor)

Ioane, lucrurile stau cam așa (și tu le-ai intuit relativ corect): copilul deschide ușa, după o lungă și plictisitoare perioadă, lipsită de evenimente (care a plictisit probabil și pe unii cititori) și ce află el acolo? Nu se știe, rămâne ca cititorul să decidă, sau să ghicească. Poate a descoperit o realitate în mai multe dimensiuni, care însă nu-l (mai)impresionează, el devenind sără să știe imun. Sau, odată deshisă ușa, și-a redobândit cutumele și comportamentul generației vechi, poate este dezamăgit sau pur și simplu indiferent. Cum spuneam mai sus, rămîne ca cititorul să facă un exercițiu de imaginație, eu doar am deschis o ușă virtuală.
Onorat de vizită și semn.

...mi-a plăcut mult! poemul, trezește interes și bine ai
făcut că ne-ai lăsat în \"umbră\" la urmă. Poate, revii curând cu ceva
\"dincolo de prag\" ca să ne treacă de a mai iscodi pe la uși.

Cu respect,
G.

ps. diftină

Nu știu dacă voi reveni cu alt poem \"de trecere\", dar sigur voi corecta \"deftină\". Mulțumesc pentru sfat, onorat de prezență și semn.

Imi place mult schimbarea prioritatilor si a intereselor atat de-a lungul unei singure generatii, cat si la generatia urmatoare. Frumos. \"Mdeah-ul\" imi aduce aminte de tot mai multi copii pe care ii cunosc.

Ca și cum ți-ai fi dorit foarte mult ceva și cînd, în sfîrșit, ți se îndeplinește dorința, constați că nu te mai poți bucura. Bine, dar și așteptarea are rolul ei, nu? Onorat de vizită, Ramona.

deși la vârsta mea, eu sunt atras de poeziile facute pană în era modernistă pot spune din suflet că această poezie este superbă, si va multumesc pentru ajutor, astept cu nerabdare alte sfaturi deoarece sunt la inceput

o alegorie a mult promisei democrații? a \"lumii Celorlalți\", spre care priveam cu mare poftă și pretinsă răceală proletară?

(asta, că să cobor din planul metafizic, deși nu știu dacă fac bine ce fac...)

mie mi-a plăcut, domnule Nanu.

Un poem care dovedește incontestabila înzestrare a autorului său, dar care, considerat singur, ar (mai) putea fi discutat. E o alegorie, fără îndoială, dar una care nu trebuie neapărat (Ioana!) legată de perioada de dinainte de 1989. E, din acest punct de vedere, un text deschis. Dar are momente de scădere, se amorfizează treptat, aș putea zice (cu toate că finalul îl salvează, lăsându-ne pe noi să-l continuăm în gând - ceea ce unii cititori/ comentatori au și făcut). Bine integrate elementele livrești, bine contracarate lunecările spre lirismul excesiv prin inserturi prozaice. Greu de spus dacă textul poate fi îmbunătățit. El este ce este. Totuși, ar fi preferabile formele verbale \"deveniserăm\" și \"trăiserăm\", în locul celor din text.

S-o iau cronologic. Domnule Paul-Adrian, mă onorează aprecierea dumneavoastră. Oricînd aveți nevoie de o sugestie, vă stau la dispoziție, în limita timpului disponibil, firește.
Adriana - încercarea mea lirică nu vizează, decît poate prin atingere, subiecte ce țin de democrație. Dar faptul că ați găsit și un astfel de înțeles, nu poate decît să mă bucure, înseamnă că, fără să-mi propun, am deschis și altă ușă.
Domnule Tudor Cristea, o apreciere critică venită din partea dumneavoastră nu poate decît să mă onoreze. Probabil, dacă mă voi hotărî să-l public în volum, va mai suferi mici modificări.

Mi-au placut versurile dumitale.Aici,generatiile care vin,sunt hotarate si nu au teama in fata lucrurilor noi.Dumneata ai pus in versuri eterna diferenta dintre generatii...