Copilul din mine iar plânge...
Și singur durerea și-o frânge
Să-l mângâie nimeni nu vine
Nu-i nimeni tristețea s-aline
Din lacrimi steluțe își face
La brad iar ar vrea să se joace
Agață
Un dreptunghi pe cer
ciufulit de ger
scutură abisuri
„ochi” de compromisuri
A-nghețat cuvântul
și l-a luat vântul
lacrima de gheață
n-a rămas în viață
Înroșit de friguri
Pe la colț
Privesc pe fereastră, afară-i pustiu
Iar noaptea se lasă așa cum o știu
…rece, sticloasă, iluzie mută,
umbre pierdute în iarna cea slută
Și ninge
Tânguie codrul, departe în zare
Viscolul
„Acolo,
pe insula fericirii noastre
este veșnic primăvară.
Acolo
suntem veșnic tineri
și sănătoși
și veseli
și buni!”
Septembrie. O dimineață cu soare blajin și culoarea începutului de
„Acum dar, rămân aceste trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Corinteni 13:13)
Se spune că Dumnezeu își pune cuvântul în glasul
Sâmbătă 25 iulie 2009, a avut loc la Constanța, lansarea volumului antologic de versuri, „Izvoarele vieții”. Evenimentul s-a desfășurat în sala „Grigorescu” din cadrul Muzeului de
Războiul civil din al treilea mandat
Al treilea mandat al dictatorului, dacă va fi să fie, va fi și cel mai sângeros. Exemplificăm numai prin pildele evoluției carierei lui de președinte al RM.
Cu adânca durere în suflet aflăm că basarabeanul Andrei Vartic (21.10.1948 - 02.06.2009) a plecat în lumea celor drepți
S-a nascut la 21 octombrie 1948, în comuna Dănceni, jud. Chișinău și a fost
o zi bufon
și-n altă zi ești rege
spui vorbe fară sens la orice oră
nici nu mai știi
de ești normal în lume
sau poate,
Dumnezeu te înțelege!
azi fericit
dar ieri lacrimi sluțite
îmi
Doamne,
Eu sunt iarba cea rea
Și cresc pentru că Tu,
mă iubești!
Calcă-mă și strivește-mă
Acoperă-mă cu noapte
Pănă la limita existenței
Și am să răsar în lumină!
Arde-mă și ia-mi
și beau pervers
din vers
revers
cuvânt după cuvânt neșters
și tot aș vrea
dar rea
nu vrea
și mută vorba rău durea
și am să plâng
cu tâng
nătâng
cuvintele ce se răsfrâng
și scriu în
Când a apărut viața, s-a născut durerea...
sau...din durere, s-a ivit viața?
Să urli,
când te dor necuvintele
Să urli,
când te dor nevăzutele
Să urli,
când te dor neiubirile
Să urli,
când
Motto: „Dacă-ntre voi i se pare cuiva că-i înțelept
în veacul acesta, să se facă nebun ca să devină înțelept.”
(1 Corinteni 3: 18–19.)
Cu pieptul gol și haina-n
Cercul se strânge.
Dincoace de mine, se naște revolta.
Mă doare pieptul
Și ochii mă dor...glasul meu geme.
Cad lacrimi și suspine
Tâmplele-mi zvâgnesc a evadare
Iar lumea din mine
Este
Soare,
Flori
Și armonie,
Viața e o simfonie
Zâmbete și încântare
Fie, binecuvântare!
M-a trezit blajinul soare
Strecurându-mi în ființă
Frumusețea ca dorință
Gândurilor
Motto: \"Adu mâna ta și o pune în coasta Mea,
adu degetul tău și îl pune în urmele cuielor
și nu fi necredincios, ci credincios\" (Ioan 20, 27).
Omule,
Tu ți-ai ales un drum atât de
Nu este cazul
Să-mi loviți tâmpla în prezent
Căutând auzul-
Și el absent !
Voi vreți să faceți
Venind spre mine așa intens
Fară un rost s-aveți-
Un nou, nonsens?
Sunteți frustrate
Lasă-mă să-ți măngâi dorul
Revărsat din cer, în ape
Să-ți simt tremurul aproape
Și încet, s-aprind fiorul!
Dă-mi culoarea ta albastră
Să fac leagăn de iubire
Din a valului sclipire,
Fie,
Să mă lași, iubito să te-alint
Zâna mea duioasă-ntre femei
Glas suav cu clinchet de argint
Dragoste ce-n suflet ești temei!
Să mă lași, iubito să-ți ating
Buzele ce-n taină le ador
Ochii tăi
Să mă înșeli când mă săruți
Gândindu-te la mine!
Să mă înșeli sub brazi cărunți
Ningandu-mă cu tine!
Să mă înșeli, asta-mi doresc!
Să mă înșeli cu mine
Să pot încet să îți șoptesc:
Iartă-mă Înger ceresc
Adesea, te-am supărat
Și doare când mă gândesc
Cât ești de împovărat.
Bunule, Înger iubit
Ai grijă să nu greșesc
Chiar dacă te-am istovit
Eu, pururea te
GP