Lacrimi,
Suspine,
Iluzii blazate...
Patimi,
Rușine,
Dureri adunate...
Îmi caut eu-ul prin zdrențe de viață
Mi-e silă să-ating micimea, am greață !
Un rânjet al clipei, colțul înfige
Iubirea nu moare...
Ea se transformă în lacrimi
Și ele curg lăsând răni de căința
Cu noduri în gât și-n ființă.
Revin amintiri amare
Ce-au devenit frustrări și pătimi
Doamne, și cum
Iată pădurea-n așteptare!
Gătindu-și drumul pentru noi,
Ne-acoperă pe-amândoi,
Cu caldă, binecuvântare!
Cât farmec întâlnim în cale!
Așa, când sensul pașilor găsesc,
Frunze arămii ce ne
Așteptându-te,
Mă joc de-a timpul!
Iată, clipele și minutele!
Precum neaua cea desăvârșită
În pumnii fierbinți adunându-le
Voi face bulgări din ele.
Bulgări din ore și zile
Pe care sa le
Cercul s-a închis,
Soarele meu a rămas pe dinafară!
În bezna rotundă,
Încerc să palpez o iluzie ereditară
Cercurile pașilor mei,
Au făcut șanțuri cu mocirlă lipicioasă
Din
Lumina-mi arde palma a timp trecut,
Cad clipele în cercuri orbitoare
De soartă sunt strivită, mult mă doare!
Încerc să-adun în pumni tot ce-am avut...
Îmi cade lacrima a strop din
Am visat azi noapte un semn mirat
Deschizând cufărul prăfuit de vreme...
Cineva,
Cred ca, o silabă rătăcitoare printre stele,
Găsise o cale a versurilor nerostite...
Un drum
(căutare)
Cu-nfrigurarea omului pierdut
Caut în noaptea sufletului mut
Am rană în cuget, tare-mi e greu!
Durerea e seacă, revine mereu!
(întrebare)
Cine ești tu, de-mi slutesti
Frumos te-a aranjat destinul!
Așa,
Cu trupul alb și pletele în vânt
Și bine ți-a mai pus pelinul
Pe buzele ce tainic,
Își pun cuvânt în nume sfânt.
Ce gest șăgalnic!
Și cum
\"cine privind, poftește o femeie, a și păcătuit cu ea...\" (\"Cuvinte alese\" - Sfântul Ioan Gură de Aur)
Dar dacă n-o poftesc privind-o?
Ce dacă are ochii mari
Și flori albastre în
Cortina se ridica, și rând pe rând
Își fac intrarea actori cu măști pe față.
Pășesc ușor, înaintând în ceată
Prin gesturi ample viața sugerând.
Unul se crede filozof, fără să fie!
GP