Poezie

Viața ca o scenă

Extreme

1 min lectură·4 august 2008

Mediu

(căutare)

Cu-nfrigurarea omului pierdut

Caut în noaptea sufletului mut

Am rană în cuget, tare-mi e greu!

Durerea e seacă, revine mereu!

(întrebare)

Cine ești tu, de-mi slutesti sufletul ?

M-ai lovit rău, mi-ai rănit cugetul !

Cine ești tu, de-mi strivești inima ?

M-ai zdrobit tot, mi-ai lăsat lacrima!

Cine ești tu, trecut neiertător

Iluzie mută, cuvânt apăsător?

(rânduială)

A dat Dumnezeu omul să se nască

Mai înainte ca acesta să vrea!

Și i-a mai dat Domnul dar, să iubească

Mare necaz și încercare grea !

I-a dăruit apoi, multă putere

Omu-ncrancenat, s-a pus pe avere !

Frumuseți nedescrise el a primit

A vrut și mai mult, veșnic nemulțumit !

Și i-a dat Dumnezeu, din toate ce sunt

Însă acesta nătâng, le-a încurcat crunt !

S-a pierdut dara, omul! Iată-l rătăcit!

E îndestulat zice! dar, nu-i fericit!

002.637

Gabriela Petcu. “Viața ca o scenă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriela-petcu/poezie/1795524/viata-ca-o-scena

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.