Gabriela Petcu

Mulțumesc!
Uneori, poezia merge la mare să se bronzeze și
să simtă libertatea din valurile înspumate; alteori, urcă pe munte să-și împrospăteze suflul rimei și să fie mai aproape de stele. Minunat!

Mai întâi, a fost varianta aceasta pe care o recomanzi însă, cum sunt
la prima încercare în stilul haiku, îți spun sincer că m-am pierdut
și am ales forma prezentă.
Dealtfel, cred că îmi prinde foarte bine corectarea venită din
partea cuiva cu experiență. Îți mulțumesc mult pentru trecere și
dacă consideri că se merită, aștept să-mi mai scrii.
Voi reveni la 1 și 3.
Cu prietenie,
Gabriela

Apreciez atunci când o persoană mă atenționează vis-a-vis de
anumite greșeli din text. Am scos acea virgula care nu-și avea
rostul acolo. De asemenea, sunt deschisă comentariilor dacă
acestea vin spre îmbunatățirea textelor. Nu, nu-mi plâng de
milă niciodată, pentru că nu am motive iar starea mea este una
de mulțumire și iubire.
Cu bucurie de trecere și nu numai,
Gabriela

și numai pasarea știe cănd va sosi timpul...
noi, sa fim pregatiți pentru zbor...

Frumoase versuri...Floare!

Liviu,
Da, asta mi-a fost intenția, să fie un joc de cuvinte.
Mulțumesc și mult succes!

după felul cum îți unești palmele în semn ce obligă
sub versantul drept al inimii tale, nu încape îndoială că
ai găsit o cale prin care te ridici dincolo de marginea necunoscutului;
chiar și atunci cănd spui \"dar cum nu știu în ce limbă să strig\" tu strigi: \"Doamne grăbește-te\".

Îmi place!

..cred că nu vorbim despre aceeași iubire. Am subliniat cu \"oricum și
de-avalma\" faptul că restul lumii este cuprins. Iubirea nu separă...
(crezi că Dumnezeu te iubește mai mult pe tine și mai puțin pe mine?);
nu știu de ce n-ai înțeles ce-am vrut să spun în mesajul trecut...
Oricum, nu găsesc corect să ne filozofăm aici...nu este nici spațiu
și nici potrivit cu intențiile noastre.
Cu prietenie,
G.

...mi-a plăcut mult! poemul, trezește interes și bine ai
făcut că ne-ai lăsat în \"umbră\" la urmă. Poate, revii curând cu ceva
\"dincolo de prag\" ca să ne treacă de a mai iscodi pe la uși.

Cu respect,
G.

ps. diftină

...te-aș iubi personal! însă, sunt eu, cea care iubeste oricum și de-avalma.
Tocmai marginile mele de om m-au lămurit că mai presus de starea fizică în care mă surprind deseori înfruptându-mă din plăcerile și durerile existenței, mai este o altă stare care le întrece pe toate...
Este adevarat că nu oricine are curajul să înțeleagă cum respiră Iubirea. Nu
este nevoie să mă aleagă...am ales-o eu! Și este suficient pentru că, Iubirea răspunde cu Iubire.
Nichita, a fost om cu aripi de înger...iar acum, este Înger de om.

...să trecem la următoarea galaxie!

\"In fiecare stea a rămas,
galeșă, tristă sau sumbră, privirea cuiva.\"

îmi place cum ai lăsat ampreta existenței umane
sub toate formele ei, așa, galactic; câți ani lumină ar fi necesari
ca lacimile să se usuce? și moarte-s toate când noi abia am hotărât să
târâm ochii de la o stea la alta...

am citit cu plăcere.

Pariază doar pe noi doi! Pe Nichita a pariat Cerurile și Iadurile...nu știu cine a câștigat...
dar el, a avut libertatea de a alege:
- între Ceruri și Iaduri (de fiecare dată când împărțea binele sau răul)
Iubirea? Am ales Iubirea ca armă împotriva ne-iubirii! Cine spune că nu poți
alege Iubirea? Il iubesc pe Nichita oriunde ar fi!

Întâmplarea a făcut să am contact de câteva ori cu așa numiții nebuni...Nebuni? Oare de ce? Pentru că au o lume a lor și acolo, au voie să spună tot ce gândesc si chiar să facă lucruri pe care lumea celor „perfecți” nu le acceptă ca fiind normale? (de parcă ar exista o limită a normalității) Sunt lumi și lumi...Și eu spun multe în vesuri...tot ce-mi trece
prin minte...e o lumea a mea...lumea cuvintelor...oare, să fiu nebună? Atunci, suntem mulți în aceeași barcă...Sunt unii care spun multe și fac multe, fară să întrebe de vrea cineva ori nu să se supună „condițiilor” afișate. Ei, s-au băgat în „lumea mare” cu gând necurat. Aceștia sunt închipuiții! Se cred a fi cei mai deștepți și cei mai frumoși! Prefer un nebun înțelept decât un închipuit periculos.
Referitor la nebunul meu: prima strofă a fost blândă tocmai să sugereze că acest personaj,
este pașnic. Finalul vrea să spună că trecând prin nebunia vieții, devine atât de înțelept încât realizează că tocmai această trecere este esența existenței. Ca o ironie, cel dintre ghilimelele tale, nu a înțeles nimic!
Aș avea o pildă...dar nu mai este loc.
Mulțumesc pentru că uneori, ești de acord cu mine.

...în cutia toracică;
o lumină rece a unui bec de 40W; mai bine, să rupem o coastă
și să lăsăm loc soarelui!

Am citit cu placere!

...chiar există!

...numai Iubirea?
mi-au rămas multe din păcate...si bune dar și rele...
Insă Iubirea, le întrece pe toate!
De ce spui că este nedemn ca un om să se simtă liber
în alegeri? Faptul că sunt îngăduitoare, nu înseamnă iubire?
Apoi, contextul a fost vis-a-vis de mine...nu mi-aș permite
să judec pe nimeni...ar fi prea mult pentru că, nici judecător
nu sunt iar Dumnezeu este unul singur!
Dealtfel, ca să nu mai existe dubii, chiar îmi place cum scrii!

...Floare!
Așa, să înfloresti în tine până ce alți boboci
își vor face loc în soare și vor pocni tăcut
și armonios. E multă lumină la tine...și iubire...
E vremea ta, Floare în Florii!
cu prietenie,
G.

Nu mi-am tras singură cu cercul în cap! deci, greșit
\"autoflagelare\"!O tânără și mai ales fecioară, are timp să se
călească. Toate la vremea lor!
Apoi, dacă nu ai tupeu să treci la revoltă,
te înghite cercul de tot până ce te mumifici precum Buddha lui
Valentin C.
Însă, oricât de supărată aș fi, tot mi-a rămas Iubirea!

Sunt bucuroasă pentru faptul că, versurile v-au
fost pe plac. Vă mulțumesc!

crezănd că nu m-ai înțeles corect! Dar, văd că deții un
Manual al Fericirii în care instrucțiunile sunt atent
punctate ca nu cumva să existe îndoială. S-a bucurat Cel Treaz
și așa luminat, o fi aflat el multe. Însă, nu știu ce treabă
are prețul fericirii mele cu toate acestea. Apoi, fiecare vede
ce vrea, s-au cum vrea...mai ales dacă este înverșunat pe o idee,
cu siguranță vede și simte numai ce dorește!
Altfel spus, sunt doar cuvinte...cărora le spunem versuri...
dar, nu-s aruncate-n vânt!

\"Uneori,
aș pleca să mor puțin…
atât cât să mă odihnesc o clipă…\"

Intr-o formă atât de naturală, ai adunat Cerurile într-un suflet ostenit de Iaduri. Am citit cu placere!

Multumesc pentru apreciere. Te asigur ca, voi avea grija de cutie
sa nu supere pe nimeni.