VOCEA TÃCERII

Azi, Nu-mi mai folosesc aripile, Stau și ascult vocea tăcerii, Liniștea totală Ce rezonează în armonie universală Cu viața. Simt sămânța divină Luminându-mă pe dinlăuntru. Inima s-a conectat la sâmburele vieții Care m-ajută să zbor fără aripe, Și, traversez calea Iubirii infinite, Ghidată de Lumina interioară. Simt pacea,sunt pacea... Îmi reamintesc cine sunt, Și-mi rostesc numele în șoaptă: Floarea Descopăr zâmbind taina Universului. Mă simt Lumină, Sunt Libertate și Iubire. Privesc Cerul Ce-mi oglindește chipul nemuririi, Mă bucur de acest dar Și undele bucuriei,pieptul mi-l inundă Vocea tăcerii, mi-e aură și cunună Depășesc limitele aceste dimensiuni Ce-mi însoțește călătoria, Ca un copil jucăuș și curios Explorez vesel culorile Curcubeului, Colțul de rai din adâncul făpturii mele. Mi-e inima plină, Scânteia Divină îmi relevă Adevărata identitate, Sunt un copil al Universului, Lăcaș al Infinitului. Vocea tăcerii Îmi liniștește trupul,sufletul și mintea Urmând chemarea ancestrală Pentru că Scânteia din inima mea, Este prezența din inefabila Eternitate. Azi, Nu-mi mai folosesc aripile, Căci vocea tăcerii mă îndeamnă: \"Ești Floarea Cu petale vrăjite, Poți să plutești fără aripe, Clipe și clipe...\"