Gabriela Petcu

Privesc pe fereastră, afară-i pustiu Iar noaptea se lasă așa cum o știu …rece, sticloasă, iluzie mută, umbre pierdute în iarna cea slută Și ninge Tânguie codrul, departe în zare Viscolul

Când a apărut viața, s-a născut durerea... sau...din durere, s-a ivit viața? Să urli, când te dor necuvintele Să urli, când te dor nevăzutele Să urli, când te dor neiubirile Să urli, când

Lasă-mă să-ți măngâi dorul Revărsat din cer, în ape Să-ți simt tremurul aproape Și încet, s-aprind fiorul! Dă-mi culoarea ta albastră Să fac leagăn de iubire Din a valului sclipire, Fie,

\"cine privind, poftește o femeie, a și păcătuit cu ea...\" (\"Cuvinte alese\" - Sfântul Ioan Gură de Aur) Dar dacă n-o poftesc privind-o? Ce dacă are ochii mari Și flori albastre în

Așteptându-te, Mă joc de-a timpul! Iată, clipele și minutele! Precum neaua cea desăvârșită În pumnii fierbinți adunându-le Voi face bulgări din ele. Bulgări din ore și zile Pe care sa le

Iată pădurea-n așteptare! Gătindu-și drumul pentru noi, Ne-acoperă pe-amândoi, Cu caldă, binecuvântare! Cât farmec întâlnim în cale! Așa, când sensul pașilor găsesc, Frunze arămii ce ne

(căutare) Cu-nfrigurarea omului pierdut Caut în noaptea sufletului mut Am rană în cuget, tare-mi e greu! Durerea e seacă, revine mereu! (întrebare) Cine ești tu, de-mi slutesti

Un dreptunghi pe cer ciufulit de ger scutură abisuri „ochi” de compromisuri A-nghețat cuvântul și l-a luat vântul lacrima de gheață n-a rămas în viață Înroșit de friguri Pe la colț

Doamne, Eu sunt iarba cea rea Și cresc pentru că Tu, mă iubești! Calcă-mă și strivește-mă Acoperă-mă cu noapte Pănă la limita existenței Și am să răsar în lumină! Arde-mă și ia-mi

Cortina se ridica, și rând pe rând Își fac intrarea actori cu măști pe față. Pășesc ușor, înaintând în ceată Prin gesturi ample viața sugerând. Unul se crede filozof, fără să fie!

Copilul din mine iar plânge... Și singur durerea și-o frânge Să-l mângâie nimeni nu vine Nu-i nimeni tristețea s-aline Din lacrimi steluțe își face La brad iar ar vrea să se joace Agață

Cercul s-a închis, Soarele meu a rămas pe dinafară! În bezna rotundă, Încerc să palpez o iluzie ereditară Cercurile pașilor mei, Au făcut șanțuri cu mocirlă lipicioasă Din

Miroase a tei Pe toate cărările - Plouă cu soare

Motto: \"Adu mâna ta și o pune în coasta Mea, adu degetul tău și îl pune în urmele cuielor și nu fi necredincios, ci credincios\" (Ioan 20, 27). Omule, Tu ți-ai ales un drum atât de

Lasă-mi lună pe frunte sărutul Mângâie-mi dorul, Cântă-mi amorul, Fă-mă umbră, strivească pământul! Doamne, Cum mă plouă cu raze de lună! Cum îmi cântă lumina de-argint Simt

Nu este cazul Să-mi loviți tâmpla în prezent Căutând auzul- Și el absent ! Voi vreți să faceți Venind spre mine așa intens Fară un rost s-aveți- Un nou, nonsens? Sunteți frustrate

Iubirea nu moare... Ea se transformă în lacrimi Și ele curg lăsând răni de căința Cu noduri în gât și-n ființă. Revin amintiri amare Ce-au devenit frustrări și pătimi Doamne, și cum

Cercul se strânge. Dincoace de mine, se naște revolta. Mă doare pieptul Și ochii mă dor...glasul meu geme. Cad lacrimi și suspine Tâmplele-mi zvâgnesc a evadare Iar lumea din mine Este

Lacrimi, Suspine, Iluzii blazate... Patimi, Rușine, Dureri adunate... Îmi caut eu-ul prin zdrențe de viață Mi-e silă să-ating micimea, am greață ! Un rânjet al clipei, colțul înfige