Manta Paul-Adrian

Privesc în urma timpului pierdut Și accept ce a durut. Tânjesc la tot ce a fost și am visat, Dar cineva a trișat. Îngerii îmi cântă-n somn mereu Totul sunt doar eu. Mânia

Vorbești, deși nu înțelegi ce vorbești; Vrei să vezi, că poți să crești. Unii-ți zic să taci, alții te aplaudă; Ai emoții, nu ști ce se caută. Simți o ploaie acidă, deși afară-i soare. Nu

Merg pe strada-ntunecată, iară Luna mă tot cată; dragul ei neseparat m-aduce la lumina din răscruce. Stelele mă ridică de la sol... si sunt greu, dar și domol. Dar ce nu știu ele toate; de

Merg pe stradă, mă uit pe cer și meditez, Tu mă tragi de mână, zici să nu mai visez, Luna amară mă îmbie, îmi captează atenția, Mă tragi de mână brusc și-mi schimbi intenția, Dar ai uitat de

Te-ai întrebat dacă vei fi singur vreodată? Te-ai uitat în oglindă la propria-ți față? Sau ai încercat să afli ce-i mai presus de toate? Ai încercat să vezi vreodată cât corpul tău

Influențele divine apar mereu pe cer… Nu înțeleg ce vor, ce pot să le ofer, Încerc să văd toate aceste semne, Cine ar putea, pe mine, să mă cheme? Privesc cu frică spre orizontul

în această minge ce ia foc ușor poți vedea un tren al nimănui ce te duce unde vrei și va trebui să te gândești că orice faci sau înțelegi nu te urca în el că vei deveni la fel ca alții încearcă

Tot ce m-a adus pe această lume Este dragostea scumpei ființe și mă lupt pe această culme Findcă am realizat unele dorințe. Se apropie destinul meu teribil; Dar încerc din greu să mă

Merg pe strada mea și-mi văd de drum, Încep să mă pierd ușor, totul devine scrum. Și din nou au apărut în viața mea... vulturii! Alerg și-ncerc să-i pierd prin suburbii, Încep să țip cât pot, dar

Afară se încalzește ușor, Stau mă gândesc, sau poate visez Nu reușesc pe picioare să cobor, Nu mai știu ce vreau să vânez. Prin viață sunt un trecător... Ce umblă și trăiește din plin, La

Umblu în pădure ca un nebun, apa mă cheamă tot mai des Mă apropii de ea și nu mai respir e ca o vrajă din care nu pot să ies. Ființe-naripate se joacă în apă mă atrag spre ele foarte

E frumos afară și durere în mine Nu înțeleg ce,cu mine, se petrece, Știu doar că nu poate fi de bine. Înăuntru mă simt foarte rece. Ce rost mai are sa mă opun Timpul devine văduva