Leonard Ancuta

aseară căram 2000 de ani de cultură în creier presăram în urmă să știu să mă-ntorc mă mai opream după cîteva zeci de pași să mai trag o dușcă de nasoală rusească strada urca încontinuu dar stelele

Dragii mei, în scurt timp va ieși din tipar noul meu volum de proză scurtă, JOIN'T, publicat de editura A.T.U. din Sibiu, pe care am plăcerea să vă invit să-l comandați și citiți. Motivele pentru

cu ardoare le iubim sexul puber și rece strîmt și înmiresmat de triumful materiei asupra vieții iubim copile moarte să fim iarăși în viață să le simțim în pîntec copilăria pierdută iubim copile

după ce-ai aruncat în mine cîinele mort îți spuneam că mă doare orice trăiesc, că sînt atît de gol încît nu-mi mai știu marginile; și nu te puteam scoate din încăpățînare, doar urîțeam aerul în

știu că se poate muri. la fiecare mișcare eu răspund cu forța întregii mișcări și cu toată cunoașterea cuvintelor. asta e ce ne ține liniștiți înlănțuiți: doi exploratori dormind cu rîndul să nu se

Omul calcă pe trotuar, cu pași egali, într-un ritm domol. Execuția pe care am văzut-o era așa, cînd i-au injectat vise otrăvite unui criminal iar el le-a primit senin, pe îndelete, ca și cum s-ar

șochezi maimuța ai vrea să vezi cum îi intră în sînge cum lucrurile din tine se unesc aburul respirației în frig ia forma unui excavator sapă întunericul pînă se face greu pe piept nu mai

un păianjen și-a făcut casă cu mai multe camere, de fapt o vilă în cutia cu scule. un păianjen e vîrsta în care sînt prins și două căngi ruginite mi se înfig prin sfîrcuri. despre sînii ei îmi

cînd privești de sus, de pe stîncă trebuie să știi cum să privești. închizi ochii primești aroma fantomatică a miilor de ani scurși prin întunericul alb și mirese frivole de ceață îți

spune-mi ceva despre tine. spune-mi că auzi și tu. spune că-mi absorbi pielea în carnea ta vînătă și-n îmbrățișarea asta vom auzi același zgomot. ești vie. ești atît de vie că îmbraci

ceva fără viață și totuși cu atîta putere. o metamorfoză prin care devenim amintiri povestite la un pahar. în tot acest timp marele alb ascuns împrejur. și vocea repetă

sunt omul compus din măștile sale, omul care se confundă cu masca sa și nu-i e teamă de lume. nevăzut, chipul meu interior ascuns pînă și mie - ca mine și voi, nemîngîiaților, pierduți în

stelele. ultimul strigăt de disperare al unui iubit părăsit de-o veșnicie. și mîna amorțită pe sînii tăi ca și cum n-am mai avea ce să ne spunem. un vis repetitiv. mieunat de pisic

filme s-au tot făcut. mă întreb însă dacă s-ar putea face un film după o carte de poezie. un prim răspuns, cu toate că mai puțin strict la ideea pe care o urmăresc este o realizare din 1995 a lui Jim