Leonard Ancuta

jucărie 1 ceea ce simt eu pentru tine e o fereastră: de o parte a ei dragostea. de cealaltă durerea. nici măcar nu mai știu de care parte mă aflu. starea aceea în care te iau cu mine să

sunt semne că la un moment dat voi fi acolo prea bătrîn ca să mă sinucid. probabil destul de gras cu țîțele lăsate dar cu picioare încă subțiri curul încă neted & sîngele făcut jumate-jumate cu

azi o ard chill, chiar dacă mi-ar plăcea să sune la ușă să fie ca-n seara aia cînd s-au strîns mai mulți & vîntul umfla perdelele ca pînzele de corabie alunecam cu toții în jos în adînc tu

la o adică e care pe care. mimi nu mai e, dar bețivii tot acolo în colț lîngă mașina lui saf, cu bere cumpărată din balcon, unde mimi și-a adunat trancanalele. statul contra mimi cîștigă statul.

ai putea să mai fii acolo, în mijlocul vîrstei fără cap, cînd toate nopțile se prefac în prafuri albe și băuturi colorate, în mahmureli colosale și deasupra orașului se întinde un curcubeu în dungi

mai întîi vodka ne aduce la același numitor comun pe mine și pe dzeu pe mine și pe tine pe mine și regretele mele. ea vorbește în locul nostru ca un PR ori un purtător de cuvînt în lipsa

linia aia continuă pe mijlocul șoselei în faza palidă a farurilor ca despicătura feselor nu știu de ce mă gîndesc la tine și mă încearcă o amețeală dintr-aia de după o sticlă mare de vodka apoi

cum să înțelegi dragostea, tu care n-ai iubit niciodată și în mîna ta stelele au fost dintotdeauna o ploaie cu nisip, tu care te-ai apropiat de oameni ca un medic legist care constată decesul sau

construim o neliniște mare. cu întîmplările de peste zi, cu priviri căzute, din cuvinte pronunțate ca pentru noi o construim. trimitem module în spațiu care conțin toate lucrurile care nu ne

să îți miști arătătorul prin întuneric așa cum te-ai aștepta să izbucnească o flacără în vîrf. apoi să îmi atingi buzele cu degetul ca liniștea din sufletul meu să-ți vindece arsura, dorința. și un

gîfîieli, gemete, gemete, sunet de piele care atinge altă piele. inima lui acoperă zgomotul razelor care se ciocnesc de geam inima ei se strecoară afară din cameră. suspine. ea e blocată în

milioane de filme de groază sau de război milioane de filme noir comedii negre milioane de filme mute proiectate deodată pe același ecran pe care se proiectează filmul meu de dragoste cam asta e

am spulberat durerile altora cu încrederea că vor simți ceva, puțin, din durerea mea. mi-am folosit cunoștințele întru progres, pentru momentul cînd dansul va învinge cruzimea. intoxicat de jale de

fabulos cum cerul întîrzie să dispară în mintea mea deși demult am închis ochii. un copil lingea, subțire, o acadea, și alene picioarele pe podul de lemne și sfori, cu mintea hai-hui, și-un

fără tine sîngele meu cîntărește cîteva kilotone respir des și fumez enorm încercînd să egalez presiunile ca să evit spargerea geamurilor dimprejur sunt sigur că mi-ai văzut privirea și te-ai

panica în camera cealaltă sunt sutiene și chiloți de damă, în devălmășie, înfometate. dincoace eu cu obrazul lipit de ușă cu respirația înghețată în camera de panică baricadat. frica în cur pe

ce ne împiedică să fim fericiți? pe buzele voastre de atîția ani această întrebare și mult mai multe răspunsuri. cerul atît de albastru încît se rupe sub greutatea albastrului, apa atît de

ce mai e de făcut? pe malul patului rămîne bluza purtată. frigul ne filează încet, un fel de a lua notițe despre corpul nostru. probabil o nouă boală a memoriei – altădată știam totul pe de