Poezie
carne moartă
2 min lectură·
Mediu
lumina aburește în părul tău îmi place cum
pisica lovește cu lăbuța în strălucirea lui n-o poate prinde
cum din mișcările jucăușe ale mîței din paloarea obrajilor ceva
se pune între mine și tine o tristețe de ciocolată amăruie
mîinile îți tremură un joagăr încins îmi despică pieptul în liniște
ca o rață sălbatică pîndind cu capul sub apă
tu te odihnești încă din viață
spune igrasia pereților păianjenul întins în toată baia în durerea apei
ce plînge în chiuvetă în neputința robinetului
defect în mirosul înțepător de metan în praful de pe cărți
mă tîrăsc și mă rog pentru o cenușă sănătoasă virilă
ca un membru tare într-o poză de manual
știu că în fiecare zi se mai rupe o bucățică din tine
urcă spre ceruri ca dintr-o statuie neîngrijită și bătută
de anotimpuri asta e despărțirea noastră tu
adulmeci zilele făcute doar pentru tine îți ridică marginile
fustei hainele tale dispar odată cu moartea fluturilor de mătase
acum porți pînză de păianjen
și ești ruptă ca un copac de furtună
m-aștepți albastră în drum nu mai pot face un pas pieptul tău moale
linge asfaltul e ploaie cu spume șterge desenele cu creta
întinde petele de motorină toată strada
plină de curcubee ca în formațiunile din Danxia din rigole se ridică umbră
miros dulceag de copilă pierdută-ntre cuie
002.537
0