Poezie
originile ideii de dragoste
2 min lectură·
Mediu
să îți miști arătătorul prin întuneric așa cum te-ai aștepta
să izbucnească o flacără în vîrf. apoi să îmi atingi buzele cu degetul
ca liniștea din sufletul meu să-ți vindece arsura, dorința. și un gol
de aer să bîntuie încăperea, ca o fantomă ucisă cu un chibrit.
nu-i nevoie să te privesc. îți simt atingerea și știu că strălucesc.
intestinele mele au ani-lumină lungime și stau în spirală, ca o galaxie.
atît necunoscut în mine cînd îți simt mîna că îmi doresc să mor.
doar așa m-aș putea afla dintr-o dată, pe mine, întreg.
să-ți treci mîna prin părul meu cum ai electriza stelele și s-ar lipi deodată
de pielea ta. să faci umbrele să rîdă și lumînările să viseze aprinse.
nu-i nevoie să te știu. tu ești originea tuturor lucrurilor pe care aș vrea
să le știu. tu veghezi ideea de dragoste și ea doarme în sîngele de ieri.
să îmbraci rochii nepurtate de-un secol, să miroși a dragoste veche
stătută, cu iz de mucegai și fluide necunoscute, să miroși a biblioteci uitate sau
nedescoperite, să învii aceste sentimente trecute așa cum ai învia morții.
să ne iubim acum de parcă am sfîrși toate poveștile de iubire începute vreodată.
cu sentimentul că ai cădea în fîntînă ca să salvezi o fotografie de-a mea.
cu sentimentul că toată zăpada s-ar topi la primii tăi pași pe pîrtie.
cu sentimentul că ai putea naște un copil mort.
cu sentimentul că rusia ar invada china și japonia ar ataca america.
cu sentimentul că sute de milioane de oameni ar pieri fără să știe de ce într-un război fulger.
cu sentimentul că ți-aș turna acid în ochi.
cu sentimentul că ți-aș rupe vaginul.
cu sentimentul că după dragoste te izbește ciclotimia.
cu sentimentul că ai putea strivi în mînă o pasăre.
cu sentimentul că inima păsării e inima ta.
cu sentimentul că te-ai pierde sub un cîmp de maci și nu te-aș mai putea atinge.
083317
0
Imi place felul acesta de a aborda dragostea, distantat de sabloanele siropoase sau brutale care, fie vorba intre noi, pentru mine reduc ideea de iubire la un ceva care nu-i cuprinde esenta nici pe departe.
Textul tau, liber de toate aceste canoane ultra expirate, daca nu din cauza ideilor pe care le contin, cel putin din cauza felului banal de a le exprima, imi pare a cuprinde foarte bine ideea de dragoste. Imi suna cumva a rochie de mireasa: ceva alb - lumina flacarii din varful degetului, golul, fantoma; ceva nou - stelele electrizate, umbrele care rad si lumanarile care viseaza aprinse, ceva albastru - electricul, sangele de ieri,galaxia; ceva vechi - rochiile, bibliotecile.