Leonard Ancuta

mă gîndesc la un rîu care trece peste această foaie și încerc să scriu în el. hîrtia luminează tot mai albă și-n minte tot mai întunecos ca și cum penița ar face drumul înapoi peste

n-ai cum să dormi fiindcă ești prea frumoasă nu poți fi tu pentru că ești fabulos de frumoasă cu ochii tăcuți ca un animal pîndind în întuneric mi-ar plăcea o fată ca tine la mine în

text: Leonard Ancuta imagine: Octavian Gheorghe muzica: Faith & The Muse - The Burning Season

respirația, un buchet de flori în rama ferestrei. afară, lupii, ca bocetul unei mame. s-a răcit iadul între noi și ninge cu fluturi morți. ne dezbrăcăm pînă la brumă și strălucim ca niște cercei

în prima zi nu s-a întîmplat nimic deosebit fulgerele pe cer erau ca niște vene umflate probabil că bărbosu era supărat, plus că ploaia n-a durat mult dar eram cu toții uzi și într-un fel anume ne

prima revelație perfectă a fost cînd mi-am dat seama că natura face lucruri perfecte norii sunt perfecți, așezați perfect ninsoarea e perfectă căldura e perfectă stelele perfecte chiar și

stăm așa și așa și ne uităm fără grabă unul la celălat. niciunul dintre noi nu face nimic. cred că starea asta ne face să arătăm jalnic. nu știu dacă îți mai bagi mîna în chiloți. ca să îmi simți

Kim. Dacă ar fi fost asiatică, probabil că așa s-ar fi numit. Nu era, dar impulsul de a o striga pe numele ăsta era mult prea puternic. Și se lăsase dus în voia lui. Așa că încă de la prima

sunt un orb n-am aflat cît ești de frumoasă și nici lacrimile și nici mîinile îndreptate în sus ca și cum te-ai fi rugat să coboare o funie din cer pe care să mi-o înfășori în jurul gîtului sunt

ce-ar fi domnule păpușar să fumăm o țigară împreună să vorbim banalități cum te-ai descurcat în ultima vreme cîte spectacole reușite haide domnule păpușar sunt păpușa ta preferată stai cu mine