Poezie
puls
1 min lectură·
Mediu
cît poate rezista blindajul. scriu; cuvintele se lipesc
poate tocmai de aceea. o săptămînă, o lună sau mai mult.
în camera de panică a ființei nu aprind lumina. îmi place
tăcerea: o lumînare cu flacără de întuneric.
mi s-a rărit pulsul: o bătaie dureroasă în fiecare zi. icnesc ușor,
cu degetele prind fiecare sunet și-l strivesc sub bocanc.
desenez litere în palmă și le lipesc pe pereți. mesaje pt mai tîrziu.
amintește-ți înainte să pleci: nu poți lăsa nimic în oglindă.
cît poate rezista. spaima mîngîiată pe spate, lipsită viață
dar cu oasele întregi. un șobolan mort de frig la piept.
îi sufli aer în plămîni: îți îngheață mîinile. le proptești de pereți
și împingi. dincolo se aud bubuituri. un puls continuu.
blindajul rezistă. întunericul încă viu, parcă populat cu vise
în formă de păianjeni; mă las mușcat de față. pămînt: strigăt
plin de material organic. loviturile din exterior se întețesc. foarte
aproape. îmi ating pieptul. căldură pe față: strîng din ochi,
mă ascund în miezul întunericului. chircit ca o picătură pe plită
un vierme sub bocanc. blindajul: cît mai poate rezista.
loviturile mi-au pătruns sub piele. într-un strigăt am toate
cuvintele. pulsul: un pumn care-ți zdrobește maxilarul.
056181
0
ce nu-mi place că nu mai ești riguros în redare: spaima e ceva rece, ideea e mișto atunci de ce plusezi cu rece și fără viață? ceva fără viață e rece. în plus - bagi imaginea aia mișto mai apoi, care spune tot.
la fel și cu pulsul: mi s-a rărit pulsul: icnesc ușor, o bătaie dureroasă în fiecare zi. o prind și-o strivesc sub bocanc.
insiști pe organic și la un moment dat nu se mai vede cuiul ăla de emoție spărgând. știu că n-o să fii de acord, dar în principiu textul ăsta trebuia dacă nu să doară, să arate cum e să fii mort și-ți privești propria durere.
ca pe un fiu.