Laurentiu Nastasa

o mulțime de oameni se uită la uriașa tabela electronică toate trenurile posibile cu oră și număr peron sunt listate acolo în milisecunde și grade Fahrenheit - e o confuzie generală nu știe

conjur treptele scării să vină cu toate în fața intrării în gara de lut de unde expresul uitării mă agață tăcut când încerc să petrec nevăzut prin arterele zării din furnal către cer să

în ton agresiv-fluorescent seară de seară merg la pas și el și ea și ea și eu un embrion lichid încrâncenat într-un compleu de lacrimi asortate scăpate printre dinții obosiți de-atâta

descleiat din nasturi împărțit și curățat ca o armă de foc bucăți pe masă aștepta un dram de noroc să-i vorbească să îl realcătuiasca un pic de noroc să-l pună la loc, un desen superior să-l

Tulpinile pădurii se înmuiau coaja copacilor sărea bucăți vântul crepuscular le sufla arbitrar neatent. De la etaj arăta ca o anemonă fără sfârșit cu polipii icnind ici-colo sub scleroză un

clipeam la geam în gol ca o pedală aproape moartă ghem sub grinda într-adins ornamentală de cireș în stradă meduzele se-mpleteau într-o rețea-preș înalt socială și geometrizată până la

ce frig cosmic mi-a umplut toracele când ultima frunză a arțarului, uscată, rece, s-a vândut pamântului în dimineața asta a rămas doar o harpă cu corzile rupte încremenite reumatic deasupra

aliluia, aliluia, ALILUIA! Mă prinse preotul pândar cu degetul în nas și cu privirea rătăcind spre fustele din față aplecate la altar. Doamne miluiește, Doamne miluiește și de la "popa prinde

se întreba, fericit, ce naiba caută negarea asta zemoasă la raionul de fructe permise, într-o lădiță cu mere ce caută asta se întreba la fructe permise? minciună gustoasă mai văzuse mai

împrăștie-te-n cameră valsează ridică praful sparge un cristal topește-mi umbra și fă-mi ghem conturul, strâns să-mproșc ființă pe in pe alb și peste dușumele. tavanul de aici era crăpat,

în aceleași puțuri secate căuta neobosit pamânturi tari zicea el sunt ascunse avea obiceiul ăsta de-și desfăcea cu unghia coaja de pe răni bine unse gândurile lui sfredeleau ca niște

Acreditat de mica noastră clică e asasinul ăsta insolent cu aerul în aparență stângaci benevolent. Tot ce îl strică e că ucide neatent și nici nu pune suflet, nu se prea implică, nu suficient

pleoapele grele și târziu și văd în toate ochi urâți și colți și coarne mi-e teamă de pustiu și de sfârșit mi-e teamă s-o sfârși ? ? ? mi-s pleoapele grele și-i târziu Jupiter a ieșit de

dacă Noe mi-ar fi construit o arcă ar fi existat cu siguranță și o ieșire la mare o salvare pentru o pisică, un canar și un Ulise chiar sau alt personaj de legat de catarg și privit cu încântare

Îți spun doar câte doua vorbe odată când și când să știu că ești aici ca un copil care-și întinde mâna-n somn și caută, zâmbete, replici miniaturale, nu trebuie să știi mai mult nu

oricât de departe, nu moare viciul de-ntors călare în cocon când doare prea tare când nu pot sa dorm mă căpăcesc cu ceară într-unul din milioanele de hexagoane identice nimeni nu mă va

întâi am crezut că retrovizoarea era stricată obiectele nu apăreau,  ca de obicei, mai mici nici mai mari și nici cum erau de fapt în realitate așa alesese ea mașina, fiindcă n-o

Sub un opercul am găsit o femeie nebună, e sclava care îmi respiră, înnegrită de atâta otravă, balta asta stătută a ucis-o dar un fir de păpădie îi atârnă din piept cu vise închise în spori, e

am câteva focuri de armă, toate trase moarte înțepenite în gâtul infestat de sârme convolute prost crescute în gâtul blocat de o virtute umflată mare, pentru zile mari, vreau să donez unui

Oleg a deschis ochii mari gura i s-a strâns ca o scoică uscată devenea indiferent peste pelicula de oameni Oleg își lăsa treptele să se prăbușească epuizate lumile pe care le crezuse se

Ea spune cu durere vorbe de cristal îmi perie covorul pletele sacoul Ea își rostogolește cuvintele ca pe niște butoaie de bere harnică încinsă cu șorț alb și cu un zâmbet desenat alb adânc către