Zidul

ce frig cosmic mi-a umplut toracele când ultima frunză a arțarului, uscată, rece, s-a vândut pamântului în dimineața asta a rămas doar o harpă cu corzile rupte încremenite reumatic deasupra brumei în curând mă vor asalta florile de gheață sufocându-mi gleznele parazitându-mă ca o iederă de cristal vitrificându-mă aici pe marginea patului pe așternuturile astea albe cu tălpile surprinse în iezerul podelei aici am să îngheț, la un pas depărtare zâmbind glacial, plodind pe ochi cuvinte nordice, albastre, dure îmi va fi frică îmi va fi rece iubito