Optic
Îți spun doar câte doua vorbe odată când și când să știu că ești aici ca un copil care-și întinde mâna-n somn și caută, zâmbete, replici miniaturale, nu trebuie să știi mai mult nu
drog
oricât de departe, nu moare viciul de-ntors călare în cocon când doare prea tare când nu pot sa dorm mă căpăcesc cu ceară într-unul din milioanele de hexagoane identice nimeni nu mă va
Oprește-te
Ea spune cu durere vorbe de cristal îmi perie covorul pletele sacoul Ea își rostogolește cuvintele ca pe niște butoaie de bere harnică încinsă cu șorț alb și cu un zâmbet desenat alb adânc către
Nu m-a mai durut nimic de o grămadă de vreme
în vremea aceea îmi era rău, zic rău cu adevărat asta se petrecea demult când traversam mici infernuri așa, la două-trei luni nu știu cum îmi reveneam azi nu mai pot mi-e dor de durerea aceea și
Gavril țipă (mă rog, se chinuie)
tremolo un singur sunet în sirinx la mine stă notă pură tremolo iritantă faringită ușoară ramificată înrădăcinată acolo stă și scheaună concret fără falset o notă pură și-a făcut
Zencretism
pleoapele grele și târziu și văd în toate ochi urâți și colți și coarne mi-e teamă de pustiu și de sfârșit mi-e teamă s-o sfârși ? ? ? mi-s pleoapele grele și-i târziu Jupiter a ieșit de
Dincolo de apă
stătea ca proasta ia copilul și fugi strigam lupul cu ochii liniștiți alerga după ied fugi i-am zis dintre căpițe iedul a țâșnit cu gura deschisă înspre pădure i-am smuls copilul și am fugit
Zidul
ce frig cosmic mi-a umplut toracele când ultima frunză a arțarului, uscată, rece, s-a vândut pamântului în dimineața asta a rămas doar o harpă cu corzile rupte încremenite reumatic deasupra
Frigul meu amar
Apoi, pe măsură ce închideam pleoapele, Totul a implodat într-o linie subțire, în paharul cu Hennessy. Strălucitoare, arămie. Așa erau elitrele tale Când le-am desprins precaut, Agățându-le în
Vitralii
împrăștie-te-n cameră valsează ridică praful sparge un cristal topește-mi umbra și fă-mi ghem conturul, strâns să-mproșc ființă pe in pe alb și peste dușumele. tavanul de aici era crăpat,
Ochi suri
nu mai chiui când imi amintesc cât de frumoasă era lumea mea atunci imi lărgesc gura și mă umplu asa cum era ea atunci pamântul copacii buruienile mi-erau dragi mâinile mele incep să