eu sunt camille

«Je réclame la liberté a grand cri» Camille Claudel rădăcină imperfectă de lună cu sâmburi de onix pentru mâinile stângi amândouă ea e camille are pântecul ghemuit febril în patul de marmură nu cântă nu strigă după ajutor nu geme prin somn doar își ține nebunia foarte aproape cu obrazul lipit între sâni uneori scâncește surd când dalta izbește și rupe și-i sfâșie-n bronz gleznele subțiri în zvâcnet pătimaș tresari atunci îți pipăi rece și umedă coada de sirenă și înțelegi drum de făcut înapoi nu mai e roagă-te camille cu genunchii strânși cu mâinile întinse cum știi tu de undeva el cântăretul la flaut are să vină danaida valsează cu tălpile goale în rochie de smoală și-a încins trupul așteaptă respiră respiră închide ochii porumbeii îți vor lua inima-n cioc n-ai teamă femeie ascultă marea începe la picioarele tale ceru-i aproape dezleagă-ți strigătul de piatră camille nu-ți smulge aripile nu încă simți? din vârful degetelor din unghiile toate cresc ramuri tot mai departe și mai înalt fiecare lacrimă sapă în carnea ta câte-o fântână de sare câte-un copac și-o genune fără scăpare ea stă pe marginea prăpastiei privește în jos de-ar întinde mâinile i-ar crește din umeri aripi dar ea îl imploră în șoaptă: rămâi trece absentă cu sufletul în brațe acolo în spatele peretelui de sticlă e trupul tău camille în care-ai tăiat cu dalta ca-n piatră iubirea dans după dans linie lângă linie curbă apă după altă apă mai adâncă și mai fără de-nceput nu mai e mult încă o stâncă și începe vârsta de bronz a sângelui tău curând va veni somnul acela fără vise fără oglinzi somnul cu mâinile mici și albe lipite de geam iar dincolo de toate tu tu singură în neasemuita geometrie a firii tu propria ta sculptură gravată în os și marmură albă nespus de fierbinte http://www.espacepoetique.com/Rodin/Present.html