Jurnal
velvet
2 min lectură·
Mediu
trecem travestiți pe lângă personalitățile noastre multiple ne
privim din spate din profil semănăm mult
te amesteci cu mine cu tine însuți apoi te contempli narcisist și nud
nu urci nivelul
staționezi fascinat de ispita anonimatului
așa ne-am putea iubi necondiționat ca iguanele
ca și cum
am fi atinși de-o maladie incurabilă
mă retrag strategic
ca un organism vegetal în simbioză perfectă cu tine
ești
tandru și definitiv epidemic
în fond poți crede că suferim de behaviorism
și că moartea
e doar o problemă de stilistică
nu fac eutanasii delicate nici monografii despre simulare și disimulare nu știu nimic îmi închipui că timpul este reversibil habar n-am unde-i drumul de cărămizi galbene
tu n-ai pelerină nu poți trece invizibil ești man in the mirror ești man without a face
uneori pur și simplu
te confund
trăim printre șoareci de apă și
încă nu s-a spus tot
după marea uitare urmează
altă mare uitare mâine vei trece pe lângă
trupurile mele de curtezană etichetate înșirate de la stânga la dreapta
ordonat
în vitrină
alegi trupul meu alb în costum cauciucat de camuflaj
ca un manechin de plastic decapitat
de
cap
itarea se face de sus în jos fără spasm cu icnet regulat
regularizat
toate-s la fel trupurile mele
aceeași textură impermeabilă
biletul la încheietura mâinii codul unic de acces treișaptenouă predica plictisul călăului capul de acuzare 1 rochia de catifea figuranții martorul cheie
și
ceilalți
izolarea fonică și termică e esențială
strig cât vreau aici nu mă aude nimeni execuția e
simptomatică
aceeași zi la aceeași oră
ca să mă născocești iar și
iar
uneori plecăm ca și când
053
0
