nocturnă cu saxofon și femeie

°°° el bea vodkă direct din sticlă are o cicatrice la colțul sprâncenei stângi un crucifix legat cu sfoară la gât mă privește insolent își umple pipa cu tutun tilbury port rochia femeii care așteaptă îmi dezgolește genunchii nu mă amăgi ru-sal-ka îl las să plângă își îngroapă fața în pumni nemișcat îl cheamă serghei ori igor sau poate-am uitat știu avea un ochi foarte trist și albastru și plec las geamurile deschise sur les feuilles mortes yves montand de treizecișiopt de ori pe versuri de jacques prévert te privesc într-un anume fel am zâmbetul acela știi tu al pisicii de cheshire și ochii ți se fac violeți apoi negri albaștri cenușii verde transparent. inutil din nou n-am să te cred. iarăși verzi cu iris sidefiu sunt o-chii-ce-lor-ca-re-plea-că solveig se-nțelege poți să mă numești cum vrei sunt mult crescută în adâncimile memoriei tale a brațelor tale o-dată-de-două-ori-de-cine-știe-câte-ori din spate pândește iarna. are luna lipită de ferestre se tânguie în sunet de saxofon și flaut în noaptea asta mă vor linge-prelinge-ninge toate dorurile de tine dar și-aceasta știi deja