nu mi-e frică de tine yvonne

ești mai înaltă decât frica mea de moarte yvonne scormoneai cu unghiile în nuditatea lucrurilor simple și ce tare zornăiau brățările tale cyan vara asta se sinucide lent dar ție nu-ți pasă mânjești fotografiile mele cu rouge deși știu că-ți plăcea și ție posterul cu klimt `902 motanul din brațe mai precis/ poate c-ai tresărit atunci danaë purta un șal neobișnuit și frica ta semăna așa bine cu pulpele ei albe erai atât de frumoasă și ți-era teamă yvonne că pielea mea ar foșni la fel sub trupul oricărui bărbat că lichidele mele ar curge la fel gelatinoase și leneșe/ în mine germinau solzi de pești fără ochi îi prindeai cu o mână le rupeai capul ei se zbăteau îndelung și iar nu-ți păsa/ îmi pipăiai umerii șira spinării de sus în jos cu limba ta veninoasă de șarpe singur și trist ești cea mai frumoasă dintre fricile mele yvonne mi-apuci degetul mic muști prima falangă/ e strâmt și așa puțin loc în tine/ rupi altă bucată mesteci înghiți încet nu sângerez decât foarte puțin și frâng pe genunchi gâtul ultimei spaime/ mă-ntreb dacă gustav ar fi putut s-o iubească pe adele bloch dar asta pare irelevant acum ies și-ncui ușa ca pentru o lungă plecare de două ori