Poezii

ochi deochi frică firfirică sapă apă botez bobotez trist Crist strict are ară sare sară murg amurg lele iele joc loc flori furori râu rău sălcie salcie plânge plânge sânge Marte moarte cromozom

se iau strigătele și se ambalează individual în hârtie pergament se pun în plicuri largi, mă rog, nu foarte largi dar să nu le strângă cine ascultă strigăte cianotice? Nimeni se trimit pe

gâtul meu, pieptul meu, paragina mea, unde stă ploaia, sugrumată? unde e, că semințe o așteaptă în praf sub preșul de nori pe câmpia cu piatra ei seacă, cu scheletele de bucurii uscate,

în corpul ei își vandaliza obosea reflexele nevrotice aripile ei ca niște pleurotuși uriași izolau fără semnal, murdar de atâta vopsea, vlăguit încerca în zadar să scape dintre paginile ude cu

întâi am crezut că retrovizoarea era stricată obiectele nu apăreau,  ca de obicei, mai mici nici mai mari și nici cum erau de fapt în realitate așa alesese ea mașina, fiindcă n-o

o mulțime de oameni se uită la uriașa tabela electronică toate trenurile posibile cu oră și număr peron sunt listate acolo în milisecunde și grade Fahrenheit - e o confuzie generală nu știe

Oleg a deschis ochii mari gura i s-a strâns ca o scoică uscată devenea indiferent peste pelicula de oameni Oleg își lăsa treptele să se prăbușească epuizate lumile pe care le crezuse se

descleiat din nasturi împărțit și curățat ca o armă de foc bucăți pe masă aștepta un dram de noroc să-i vorbească să îl realcătuiasca un pic de noroc să-l pună la loc, un desen superior să-l

i-au găsit în torace o bucată de ebonită un fost telefon sufocat nu s-au întrebat nimic fiecare la casa lui a dat drumul la televizor domnul de la crematoriu nu a întrebat nimic, și-a făcut

se întreba, fericit, ce naiba caută negarea asta zemoasă la raionul de fructe permise, într-o lădiță cu mere ce caută asta se întreba la fructe permise? minciună gustoasă mai văzuse mai

nu mă obseda ideea asta până când n-am văzut două litere aldine scrise legat sistole pereche într-o super-bătaie de inimă legate sudate cursiv fără nici un rost aparent ai scris "E" mare și

gândește-te puțin dacă ar exista infinit mai devreme sau mai târziu particulele s-ar aranja la fel iarăși toate particulele mele și toate particulele tale se vor găsi din nou legate în același

un balon umplut cu apă prin care soarele scânteiază cu pielea roz gata să plesnească e fericirea mea pe care o țin încurcat cu amândouă mâinile speriat că îmi alunecă printre degete că

am câteva focuri de armă, toate trase moarte înțepenite în gâtul infestat de sârme convolute prost crescute în gâtul blocat de o virtute umflată mare, pentru zile mari, vreau să donez unui

în aceleași puțuri secate căuta neobosit pamânturi tari zicea el sunt ascunse avea obiceiul ăsta de-și desfăcea cu unghia coaja de pe răni bine unse gândurile lui sfredeleau ca niște

în ton agresiv-fluorescent seară de seară merg la pas și el și ea și ea și eu un embrion lichid încrâncenat într-un compleu de lacrimi asortate scăpate printre dinții obosiți de-atâta

Strâmba din nas atinsă muguri porniți să se arunce în vocea înghesuită prinsă terci în avangarda somnului de veci cuprinsă de ape reci cu vorba dulce smulsă. Se scoală și se strigă în

aliluia, aliluia, ALILUIA! Mă prinse preotul pândar cu degetul în nas și cu privirea rătăcind spre fustele din față aplecate la altar. Doamne miluiește, Doamne miluiește și de la "popa prinde

dacă Noe mi-ar fi construit o arcă ar fi existat cu siguranță și o ieșire la mare o salvare pentru o pisică, un canar și un Ulise chiar sau alt personaj de legat de catarg și privit cu încântare

Sub un opercul am găsit o femeie nebună, e sclava care îmi respiră, înnegrită de atâta otravă, balta asta stătută a ucis-o dar un fir de păpădie îi atârnă din piept cu vise închise în spori, e

- Mi-e bine-așa, ademenea matricea cu glas nemodulat, abil, iar ea se învârtea amețitor strivindu-și gândurile-n zbor necontrolat exuberant ca un principiu prometeic inutil. într-o matrice cu

o gașcă de dumnezei concentrați la planurile lor înfometați obleți străvezii lângă ac clocotind nu-mi spun ei mie, viermușului,  ce să fac, ce să nu fac, da, pot să ma roage sau pot să mă

mă apropii de ea ca o monedă rostogolită pe podea zumzăind circular, circumspect, sub vesta de kevlar toxinele mele secrete dospesc scenarii, rețete, listează ieșiri, pregătesc în avans proteze

clipeam la geam în gol ca o pedală aproape moartă ghem sub grinda într-adins ornamentală de cireș în stradă meduzele se-mpleteau într-o rețea-preș înalt socială și geometrizată până la

conjur treptele scării să vină cu toate în fața intrării în gara de lut de unde expresul uitării mă agață tăcut când încerc să petrec nevăzut prin arterele zării din furnal către cer să

Se joacă iar piesa siluetelor, cu copaci încuiați în sine, umbre zvâcnind pe fațadele gri lătrătoare la griul zăpezii murdare covrig pe canale pe preșuri pe scări primitoare, maidanezii expiră

să orbecăim puțin afară din cartea mâzgălită, iúbi, fără trucuri, doar retine minimale, din ochii și neliniștile noastre ofilite la ierbar e de ajuns pentru moment să încropim retroactiv un

Acreditat de mica noastră clică e asasinul ăsta insolent cu aerul în aparență stângaci benevolent. Tot ce îl strică e că ucide neatent și nici nu pune suflet, nu se prea implică, nu suficient

La intervale certe, cu înălțimi egale într-o spirală de vinil vin valuri lungi de zgomot alb; paralelismul lor de mantră minimală anesteziază bărcile la mal perpetuu și amețitor în golful

Tulpinile pădurii se înmuiau coaja copacilor sărea bucăți vântul crepuscular le sufla arbitrar neatent. De la etaj arăta ca o anemonă fără sfârșit cu polipii icnind ici-colo sub scleroză un

mi-am rupt o zi din viață să creez o semnătură cui de pus piciorul, de fixat cutremurul,  lehamitea și zborul și orice alt defect de fapt la locul lui. Proiect: de luat cu șpaclul de pe toți

Împing la vagonete cu minuni în gura lui Baal Treblinka ocnă, e ultimul mister de încarcat și cam închei șantajul cu mirări de ultim val. Pe urmă în cercul cu goruni, alienat o să ascult, o

Clefăim clefăim clef clef lasolfamisme și truisme cu peticisme și obsesii la gherghef însăilăm parabole de soi și populăm servante cu mileuri, amândoi. Atât de oriental îndrăgostiți și

ce să zic..!.. "ți s-a deschis destinul" îmi zice o vrăjitoare ieri în zori dupa ce subretă curățasem cutia de valori de prafuri nuferi grețuri și alți cotropitori și, fiindcă veni

“resursele se duc” îmi zice îngerul azi dimineață cu mâinile la spate pe zugrăveala de humă siluetă fulgurantă, vag vag spectru. abia de i se văd colții de demon,

cu vinovăție pe lânga gardul spitalului de nebuni revin mereu ca ucigașul aruncându-mi ocheade cu sărmanii aceia dându-le indicii mărunte dorindu-mi să afle dar fiindu-mi frică să