Poezie
la ea
1 min lectură·
Mediu
mă apropii de ea ca o monedă
rostogolită pe podea
zumzăind circular, circumspect,
sub vesta de kevlar toxinele mele secrete dospesc
scenarii, rețete,
listează ieșiri, pregătesc în avans
proteze și grefe, să fie...
ea blândă, albă, pe tipsie,
nici nu vrea să știe, mă privește clar,
întinsă fără-anestezie pe altar, goală
zâmbind ca o fântână către cer
picturi de teamă i se-agață în voal
pe câmpul ei vizual se-adună hieratic fluturi dar
ea îi risipește moale cu un gest
privirea ei mi se strecoară-n mână
ca o mânuță de copil mă strânge
și văd
prin ochii ei și simt
prin pielea ei
cum cuburile se prăbușesc debil,
îmi strâng toxinele și vesta anti-glonț
și le jertfesc
pe albul ei nepământesc le las să ardă
pân-la sânge,
ținându-ne de mână infantil, privim la foc
și ne ajunge.
043.599
0
EP