Poezie
în zori
1 min lectură·
Mediu
în corpul ei își vandaliza obosea
reflexele nevrotice aripile
ei ca niște pleurotuși uriași
izolau
fără semnal, murdar de atâta vopsea, vlăguit
încerca în zadar să scape
dintre paginile ude cu propriile umori presat
pentru ierbar, se impregna de
o groază de moarte cum nu mai simțise îl apuca de gât
stătea cu fruntea lângă fruntea lui surori gemând
mocnit cum geme orice om bucăți făcut
și refăcut din greieri, șoapte loveau de peste tot, peste tot
era noapte și-nțelegea
că nu văzuse niciodata zori, doar
o mințea.
025464
0
te citesc de cand ai inceput sa postezi pe agonia
nu stiu, o fi un fel in care vrei sa ne spui ca nu e ea, ca nu sunt zori langa ea, ca ea e altfel, sau ea e altundeva
șoapte loveau peste tot ... ciudat, cînd poezia aceasta strigă
mai mult, personajul parca s-ar arata cititorului în carne si oase, decepționat, obosit
nu stiu daca am inteles in nota asteptata de tine, dar
ce poezie, ce barbarie :)