Poezie
dispneea
2 min lectură·
Mediu
Sub un opercul am găsit o femeie nebună,
e sclava care îmi respiră, înnegrită
de atâta otravă, balta asta stătută
a ucis-o
dar un fir de păpădie îi atârnă din piept
cu vise închise în spori, e vie,
încă e vie.
- Femeie, ridică-te!
- Femeie, scoală!
în lumea ei cuvintele sunt moluște
iar apoi moluștele sunt păsări de pradă
sfredelesc
până pe gură
încep să-i curgă perlele negre ca o secure
stau să cadă mizeriile trase-n sidef
pentru mine
- Femeie, oprește-te! șoptesc.
Sub celălalt opercul am găsit o tragedie
în branhia mea roz o colonie de leproși
au etichete atârnate scrise
cu impecabila mea
caligrafie
leprosul unu
leprosul doi
până la o mie
o mie de perechi de ochi în suferință
mă asfixiază lent și controlat ca o dorință
rușinoasă
veche
și ea
încă vie.
- Leprosule, scrie!
cu carnea zgâriind pe hârtie înșiră
corali și suspine aldine
o mie de mâini transpiră deodată sirene
îngăimând amintiri
despre mine
din insula pe care l-am exilat, leprosul n-a încetat
niciodată să-mi scrie
Tot tușesc de la o vreme,
n-am aer, asud și îmi vine
să-mi cer iertare de la oricine întâlnesc,
plâng dimineața
când mă bărbieresc și șchiopătez la
fiecare suflet când se teme,
aproape sigur
e o alergie
sau un alt lucru chiar
mai nebunesc.
043597
0
Lecturat cu plăcere...