Laura Danaila

ploaia zâmbește parșivă ca tine seara cerul se topește sub poduri ca mine acum luna s-a întors cu spatele.

dă-mi mie suferințele tale, ca să-mi hrănesc ideile. parcă sunt mai colorate, mai vii, mai mirositoare. iată ce bine cresc versurile poeziei dacă am plantat alte suferințe și mai fă-mă să mă

cică niște pamblicari au vizitat fața nevăzută a lunii. era un fel de ego bifrons, nu mai zâmbea ci stătea încruntată și privea spre altă planetă. e bine, m-am gândit... la noi zâmbește, la

Exorcizare O stea ciuntă se uită la mine ca o presimțire urâtă irezistibil mă învârt... aorta mi se zbate de atâtea bătăi ale inimii, speriate de atât de urât și de rău.

Prizonieră a unui glob de sticlă Frumos colorat, înfășurat în fără griji Idealuri sparte în cioburi multicolore În forme minunate de concret. Unde sunt…ce pipăi…cine sunt Oglinzile sunt diforme,

ce frumos știi tu să te uiți la stele să le privești adânc până dincolo de lumina lor tulburătoare. luna dirijează ochiul tău în ochii ei de fată zâmbitoare și... te-am pierdut, ești al

mașina de spălat sufletul s-a blocat ieri. probabil cu o zdreanță de gând sau o suferință pietrificată. acum am rămas așa, cu sufletul soios, plin de resturi neevacuate, plin de lacrimi ce au

E atât timp în cuvântul copilărie... o veșnicie parcă a trecut de atunci de când am descoperit roata și spița cu care am călătorit pe aripile unui pescăruș de Dunăre. Sunt atâtea gesturi în

Balerina se rotea cu pași ascuțiți ca niște vârfuri de săgeți. Părul strâns contrasta cu albul pielii și se termina în creștet cu o pană. Putea fi de lebădă albă sau neagră, de pelican roz, de

A venit primăvara și e așa de frumos... Din nou acea lumină filtrată de frunzele neprăfuite încă, același soare blând ce nu provoacă cancer, același miros de flori abia ieșite de sub frigul

Se răstoarnă ordonat șuvoi pe șuvoi De lacrimi săltărețe pe irisul acum Verde Se zguduie sufletul, inima, plămânii, tot Ce ființează în interior Iar lacrima mea poartă în sine fluide Amestecate

Floarea-de-nu-mă-uita pitică, înțepată, rea…se uita La cer, la soare, la păsări, la un om din fața ei ce părea ceva a căuta. Cu un ochi albastru, limpede ca cerul fără nori și fără fum, Frumoasă

Cuconul cireș, mândru de coroana-i mare, Albă, dantelată, cu studiate nuanțe rozii , Își îmbrăcă, cu nerăbdare, în mai, haina de sărbătoare Completând conștient splendoarea amiezii. În ale

Din umbrele trecutului S-a născut visul răsturnat. Imaginile îmi trec pe dinainte Si se pierd într-un abstract imaculat. Vreau să le ating, să le miros Dar numai plânsul meu reușește Să se