Laura Danaila

de aici drumul e bătătorit gata. plecăciuni spectatori sunt regina de tinichea fără inimi doar treflă și caro de aici încep să respir prin firele de vânt sângele tace iubirea joacă poker e

tu cu luna mea pe un acoperiș părăsit zdrențe de soare pe aripi răvășite întinse între cer și pământ între atunci și acum sub dragostea grea tabla se îndoaie cum s-ar așeza pe ea mii de

urca în noapte îl priveam cum se legăna între stele cerul s-a înstrăinat insuportabil departe un lampion se prăbușește într-o curte ploaie de scrum într-un făraș metalic bătaie scurtă în

care mă privesc au degete răsfirate crengi fisurate de tutun miros a pământ și a cenușă unii au fost pescari năvoade fără ochiuri aruncă pe cer bolta e acoperită de ochii peștilor

ce mă enervează când uit să mai trăiesc ca și cum soarele ar uita că e lumină ca și cum focul ar uita de gheață mă plimb pe strada asta cenușie fără blocuri și aud un țipăt de copil nemulțumit de

ți-s ochii pisică roșie rotunzi genele fire de păianjen netoarse ai pielea de var și părul de scrum din tine doar vertebrele negre aruncă mișcări contorsionate prin valuri de carne și

aici te duc să vezi noroiul cum se scurge pe lângă trepte ca un fluviu cu sloiuri styx ușor de pășit la ce bun caron? în râpa asta eu te conduc pe treptele roșii cu gazon din plastic

copil în căutarea cărării galbene uneori privesc tramvaiul trece stația plină de oameni cenușii cu căciuli de iepure se zguduie pământul mirosul din blocul bunicii mucii copiilor hai,

această culoare învelește aerul uscat mă sufocă particulele salivei tale scuipate printre cuvinte mintea-ți lucrează împotrivă am învățat demult să tac ești într-un scenariu te admiri din umbră

azi timpul s-a făcut zeu n-a mai avut chef să treacă umbră pe un colț de zid ținea mâna fiului cât ochii erau ochi să caute urme în goluri nepătrunse azi m-am ascuns după o secundă

ghișeul de bilete pentru autotaxare femeie grasă citește dostoievski pune semn de carte un bilet demonii se plimbă cu troleul spațiul dintre mine și mine e liber ia loc schiaună un câine

am scuturat cerul de stele ca o pătură prăfuită scoarța copacilor argintie zâmbetul metalic privește cerul trebuie cârpit păianjenul îmi împrumută niște fire mai întâi un sărut prin gaura

să-ți explic ești o comparație fără ca ai smuls enumerare de ofuri fără virgule la capăt de rând acolo ai continuat invizibil fără cuvinte muzica mută și poezia surdă anaforic deschideai

cine mai sunt eu zi-mi nu-mi amintesc mâna copilului bărbatul ce-mi mângâie sânul hai arată-mă așa cum...sunt reflexie ciudată umbră a mea troleul învelit cu iederă mă va purta soarele va

dimineața se târâie printre resturi de lună troleul răscolește viscerele orașului pustiu greutatea pleoapelor pământul cimitirul fabrică de putrezire arapi ciocli deschid spații adânci de jos

în zbor încremenit piatră seducătoare precum ultima clipă trăită vis înțepat cu degete de copil fericire multicoloră amăgitoare morgană clipă și eternitate plutim goluri de aer cădere

vreau să înotăm în amazon delfini să facă semne roz numai de noi înțelese uitați de ocean și de dumnezeu sărutul nostru pată de ulei pe apă brațele prind un zbor te sărut turcoaz zâmbim alb

ce dor îmi e de copilărie de zilele în care grăia un guguștiuc în teiul din fața geamului miros fiecare copil aromă de basme și foi îngălbenite încă o aștept pe mama de la serviciu zi de zi

mansarda răsuflă greu praful încinge hore plămânii învață lecția deșertului în cetatea branului oxigen cavaleri și domnițe mânuiesc biciul destinului ce pocnește când în stânga când în

dimineața sparge gheața nopții ochi albi plimbi pe cer privirea mută caută drum spre dincolo în urmă rămânem lacrimi zâmbete pe buze albastre pierde-mă în lume și nu mă căuta vreau aripi să

dar eu nu am plâns când moartea mi-a tăiat calea am clipit blând ca un animal dus la sacrificiu nici când viața mi-a răscolit pântecul răsplătindu-mă cu durere am ascultat respirația murmurul

despre un tânăr care s-a înecat într-un lac de lângă mare la eforie nord i-am văzut trupul verde scos din apă ți-ai ales mormânt lacul auriu ai fugit de infinit de albatroși și de

plutim pe șosea însoțiți de câmpurile plictisite în ochi am marea cu mirosul ei sărat mă face să lăcrimez briză melancolie îngân un fado pânze de corăbii o prind și o aruncă înapoi în părul