Laura Danaila

într-o noapte îi apăru în vis. era cum era el, doar că nu avea ochi iar în loc de sprâncene îi crescuseră aripi de înger. avea aripi albe răsfrânte pe arcadă și o atingea pe ea, ușor, în vis, pe

ce dor îmi e de copilărie de zilele în care grăia un guguștiuc în teiul din fața geamului miros fiecare copil aromă de basme și foi îngălbenite încă o aștept pe mama de la serviciu zi de zi

Fem. mă urmărea într-o zi, o idee frumoasă. avea părul arămiu, strâns frumos în jurul tâmplelor, o rochie cărămizie, mulată pe trupul armonios, ochii dați cu un rimel ce încărca frumos

uneori mi-e teamă să mai trăiesc și atunci dimineața mă izbesc de lumină ții minte când fugeam de soarele negru te speriai mă țineai de vorbă până la delir fiecare mișcare a

trendy e să folosești limbi străine între cuvinte românești m-am gândit dar să folosesc limba franceză de care am habar sună interesant titlul efectul e ca abțibildul se lipește de ochi un

ne iubeam sub un acoperiș pe care avioanele desenau încurajări pentru echipa de fotbal. cerul plutea zăbăuc pierdut în jurul planetei. parcă zic eu că făcea și piruete. rotocoale de nori curioși

în dimineața aceasta plouă cu foc și pară peste livada ce mă îmbie între buruieni îmi cuprind gleznele lujerii palizi cerșind viață coasei eu sunt moartea pe cap am glugă rămân nepătată de cadavrul

Căci ochiul nu-ți e suficient, iar brațul meu a amorțit stând în nemișcata-ți contemplare. Atât de primitiv mirositorule, îți obligi ochii să stea deschiși, deschiși și tot nu-ți sunt

ea era frumoasă, avea ochi de peruzea și vindea legume și fructe în piața centrală. avea taraba cea mai înaltă din toată piața. cumpărătorii erau la picioarele ei. îi privea de sus pe toți, iar

timpul ceasului electronic zgârie cu buricul degetului îi analizez urmele brazde pline de secunde aproape de irisul mereu înflorit timpul pătrat își arată colțurile se lasă greu pe fiecare

iubirea durea într-atât, încât suflam în plămâni aerul așternuturilor calde. mă plimbam printre celulele albe cu speranța să mă vindece, să facă ceva. altădată, tăcerea îmi rupea corzile vocale.

să-ți explic ești o comparație fără ca ai smuls enumerare de ofuri fără virgule la capăt de rând acolo ai continuat invizibil fără cuvinte muzica mută și poezia surdă anaforic deschideai

în aura timpului meu revăd umbre anonime în al lor prezent. sufletul, adormit odinioară, revine pulsând la viață. e plin de amintiri. le derulez cu o mișcare a mâinii prin fața ochilor. de

cine mai sunt eu zi-mi nu-mi amintesc mâna copilului bărbatul ce-mi mângâie sânul hai arată-mă așa cum...sunt reflexie ciudată umbră a mea troleul învelit cu iederă mă va purta soarele va

în zbor încremenit piatră seducătoare precum ultima clipă trăită vis înțepat cu degete de copil fericire multicoloră amăgitoare morgană clipă și eternitate plutim goluri de aer cădere

viața se refugiază în vene. dar acolo e prea întuneric. până la urmă, neputincioasă, se scurge prin aorta fisurată de prea multă trăire. să nu mă uiți, să nu mă plângi, voi face poc și