Poezie
Floarea-de-nu-mă-uita pitică, înțepată, rea…
1 min lectură·
Mediu
Floarea-de-nu-mă-uita pitică, înțepată, rea…se uita
La cer, la soare, la păsări, la un om din fața ei ce părea ceva a căuta.
Cu un ochi albastru, limpede ca cerul fără nori și fără fum,
Frumoasă de abia o privea soarele, se uita drept în sufletul omului din drum.
Ochiul mult prea limpede și irisul mult prea violet priveau insistent și indiscret
Iar ființa din fața ei își trase obloanele sufletului și plecă tristă, încet-încet.
Atunci, privirea albastră spre soare din nou și-o îndreptă, scăldându-se-n lumină,
Dar soarele își trase și el obloanele de nori și-o părăsi-n surdină.
Floarea-de-nu-mă-uita pitică, înțepată, rea… rămase singură sub cer.
Și se simți-n întunecarea grea, asemenea unui greoi și urât mirositor prizonier.
001.125
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Laura Danaila
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 117
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 10
- Actualizat
Cum sa citezi
Laura Danaila. “Floarea-de-nu-mă-uita pitică, înțepată, rea….” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laura-danaila/poezie/13978787/floarea-de-nu-ma-uita-pitica-intepata-reaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.