timpul ceasului electronic zgârie

uite, laura, ce cred eu că merită păstrat, restul părându-mi o tatonare cu slabă putere de sugestie, întrucât imaginile nu au o concretețe suficient de puternică pentru a susține abstractizarea din ideile pe care dorești să le pui în ele:


tata stă ghem aproape de lună
spune-mi, dacă sparg ceasul
îl pot întinde pe sârmă
ca pânza penelopei?

deși introducerea penelopei în discursul care pornete de la tata creează o nefericită sugestie a incestului.

așa e, nu am realizat...m-am gandit doar la ideea de țesere la nesfârșit, la nesfârșirea timpului, excluzând asteptarea lui Ulise.

poți păstra imaginea aceea și în jurul ei să faci un text care să se lege de ea...

uite cum am vazut eu: timpul e un vacuum, absoarbe memoria, risipind-o, probabil in univers. din memoria mea imaginea tatei e puternica, nu se va risipi. iar despre panza penelopei...am scris anterior.

eu te cred, laura, așa văd și eu, dar asta nu anulează faptul că eu, cititor, mîă gândesc la ceva incestuos, dacă tu-mi alături imaginea tatălui și pânza penelopei.

știi cum e: ori spui limpede, fără echivoc, ce ai de spus, ori asumi riscul ca textul să spună altceva decât ți-ai dorit.

schimb pânza... mă gândesc la altceva.

uite, poți să-ți imaginezi că ai sta de vorbă cu cineva și i-ai spune, firesc, cât de dor îți este de tatăl tău?

cred că ar ieși un text mai sugestiv și cu mai multă încîrcătură, inclusiv estetică, dacă ai evita să te arunci asupra substantivelor mari, folosindu-le ca atare și dantelând metafore în jurul lor.

cu alte cuvinte, dacă ai merge mai la țintă și ai lăsa poetizarea pe locul cel mult doi.

a treia oară scriu...uit să pun titlu. îți mulțumesc, am înțeles sfatul. mai târziu voi rescrie.