Poezie
suferință
2 min lectură·
Mediu
în acea zi au murit toate păsările cerului străfulgerate
de loviturile nemiloase ale unor șoimi cutezători ce descoperiseră praștia,
zăceau însîngerate pe trotuar, cu gâturile sucite și nu mai scoteau niciun zgomot.
în acea zi, copii îmbrăcați în alb, cu cravate roșii cântau românia,
murind de sete și de foame.
în pauzele de filmare, fetele cântau precum dana din liceenii,
alții formau perechi frumoase de pionieri fricoși.
iar între timp, o pasăre mai murea, căzând din cer.
cântecul cerului amuțea, în timp ce odele săltau peste valurile dunării.
seara, la biserică, se cânta prohodul.
cu ochii la cerul pictat cu stele,
oamenii cântau.
cerul tăcea.
o profesoară își ascundea chipul într-o năframă neagră.
să n-o vadă securistul școlii, care o cam bănuia de credință.
își amintea că ieri, trebuind să mute portretul dintr-o clădire în alta,
se speriase când el îi tăie calea când ți-oi da una cu tâmpitul ăsta în cap!
securistul o privea cu dojană. tovarășă, te-ai luat de dumnezeul meu.
la câte cărți cari la subraț credeam că ești telectuală,
dar ești INtelectuală!
când ieși din biserică, o pasăre căzu secerată la picioarele ei.
ochi de hienă o pândeau în haită. străluceau parșiv în întunericul străzii, clipind.
Dumnezeul meu s-a răstignit pe cruce.
Dumnezeul meu s-a răstignit pe cruce.
023854
0
Ottilia Ardeleanu