de dragoste

pentru că dragostea e simplă, poate singurul lucru simplu, despre care uităm, când creștem, că e așa, aș vedea textul nu așa întortocheat, fără formulări ample sau bombastice, fără inversiuni, la nivel de topică, inversiuni ce îngreunează lectura și receptarea mesajului pe care textul în încearcă.

nu știu, laura, dar poate dacă te-ai scutura de nevoia de a adăuga floricele inutile, dacă ai lăsa textul liber, să-ți spună el ce ai de spus, și nu invers...

textul acesta a fost scris inițial cu prozodie. este în atelier. apoi l-am modificat și într-adevăr, nu am mai umblat la floricele. am eliminat inversiunile.

pentru mine unul abia formula genitivală \"tăcerea liniștii\" (pasiunea mea, genitivul), a explicat și barocul stilistic, și poetizarea excesivă, și inversiunile a la Bolintineanu, și aerul ăsta romantic-filosofard de budoar, și celelalte procedee care m-au torturat pînă acolo. dacă e parodic sau autoparodic, nu-i chiar rău, ba chiar dimpotrivă, dar cine știe.

timp amnezic picurat care și curge monoton?

lumea care suspină a neînțelegere?

oof, sunt doar două exemple de formulări prețioase, pretențioase, care îndepărtează.

cu permisiunea ta, laura, i-aș spune lui radu că nțaș folosi baroc stilistic decât dacă formulările ar fi într-adevăr dantele executate grațios, prin care să fie dezvoltate straturi semantice, și nu expresii adiționate, la graniță cu șablonul, graniță pe care o trec de cele mai multe ori.

formulări care nu reușesc imagistic, pentru că nu dozează abstractul și concretul în mod fericit.

și atunci în loc de baroc aș spune amestecare și complicare.

amestecare fie, n-am vrut să fiu rău ca de obicei, Mădălina...

n-a zis nimeni despre răutate, radu.

și nici eu nu cred că sunt. observațiile și sugestiile mele le las doar acolo unde cred că se poate îmbunătăți, încercând să mă conving, pe parcurs, dacă acel user are ceva de spus realmente și dacă o poate face bine.

și laura sper că a prins asta, având în vedere desele mele reveniri, cu exemple și tot tacâmul.

am înțeles. de fapt, (și) eu sunt bun ca pîinea caldă, so, a se citi \"genială\" în loc de \"genitivală\"...

serios, ca parodie, involuntară sau nu, e super. zic și eu.

radu, tot cu permisiunea laurei, nu pare parodie. și spun asta pentru că finalul, în care e concentrat mesajul, are ton serios, din câte văd, fiind formulat simplu, concis, la obiect.

or, o parodie fie e parodie cap-coadă, fie nu mai e (mă gândesc, spunând asta, la criteriul coerenței textului cu sine).

iar auto-parodie, cu atât mai puțin, lipsind auto-referențialitatea.

da, dispar reperele oricum, era un \"cosm\" în final, știu bine că l-am văzut, acum nu mai e.

știu că era, am remarcat și eu că nu mai este. e și ăsta un element în funcție de care te-am contrazis.

de altfel, laura, indecizia asta în ce privește tonul strică cel mai mult. încearcă să menții tonul textului cap-coadă, apoi vezi ce iese și dacaă e în concordanță cu intențiile tale privind ceea ce vrei să transmiți și cum vrei să o faci.

adică să ai ceva compact și coerent pe care să lucrezi apoi, în privinșa detaliilor.

vai mie! radu, mădălina, poezia trebuia să parodieze motivul lunii. apar în text ipostaze ale acesteia. da, am scos din final cosmul căci era legat de bocetul lunii care rămâne pururi fecioară :)) aceasta era ultima ipostază: luna bocitoare,singură, invidioasă. mulțumesc pentru opinii!!

poftim, radu a mirosit ceva. mie nu mi-a mirosit.

păi dacă e parodie, fă-o cap-coadă, altfel derutezi în detrimentul textului.

ia să vedem, faci o parodie care să arate așa până la capăt? ceva curat parodic? și, după cum știi, că mai vorbirăm azi, nu trebuie ostentație.

numa\', chiar dacă mă iei repede, nu-mi da gravitate seacă la sfârșit, că atunci voi crede că spui pe bune, un fel de invers al celui ce a strigat lupul.

mădălina, ia-mă ușor, că abia învăț :)) eu de idei sunt plină, dar am început să le scriu doar de vreo 2 luni. zi-mi unde am greșit.cam cât de serioasă poate fi imaginea lunii care bocește? cred că văd eu ciudat. mă bucură obiectivitatea ta.

am pus cosmul la loc

sunt subiectivă, ca oricare, doar suntem cu toții subiecte și subiecți.

asta fiind spusă, am zis deja, în parte, de unde deruta. finalul, plus faptul că introduci iubirea în joc. or, pentru mine una iubirea e printre puținele lucruri pe care nu e bine să le parodiem sau să le folosim pentru a parodia altceva. pe de altă parte, libertatea e ceea ce-și iei, ceea ce nu-și dă altcineva. cel puțin nu alt om.

atâta tot că eu așa văd, am criteriul ăsta de care mă țin, printre altele, pentru că sunt sătulă de relativizarea a orice, de posibilitatea de a situa orice în derizoriu. e poveste lungă aici :)

ț în loc de ș în anumiote cuvinte ale mele de mai sus, dar se înțelege și-așa, cred. căci greșeli voi mai face, cu siguranță.

ai dreptate, cu iubirea nu te joci, decât sub forma aceasta, poate. eu trăiesc o iubire frumoasă, unica din viața mea, alături de cel ce-mi este soț. sună patetic, dar e într-adevăr motorul vieții. însă ca oricine care a cunoscut iubirea, știu că ea e supusă multor clișee, care derutează pe mulți, aducându-le nefericirea. toți suntem subiectivi, doar geniile în sens schopenhauerian sunt obiective. de fapt...nu cred că există obiectivitate.